MINSTERUL APELOR ŞI PROTECŢIEI
MEDIULUI
COD de BUNE
PRACTICI AGRICOLE
Vol. I - PROTECŢIA APELOR ÎMPOTRIVA POLUăRII CU fertilizanŢi PROVENIŢi DIN AGRICulturĂ şi
PREVENIREŢa fenomenelor de degradare a solului provocate de
practicile agricole
BUCUREŞTI
2002
Nota
prezentul Cod de bune practici
agricole a fost realizat conform Continutului-Cadru din Anexa 3 a Hotaririi nr.
964 din 13 octombrie 2000 privind aprobarea Planului de actiune pentru
protectia apelor impotriva poluarii cu nitrati proveniti din surse agricole.
Versiunea prezenta este o prima varianta ea urmind a fi
completata si imbunatatita prin includerea observatiilor si sugestiilor primite
din partea celor implicati in utilizarea lui.
Sugestiile si observatiile pot sa fie transmise la
adresa:
Institutul de Cercetari pentru Pedologie si Agrochimie
Bd. Marasti 61, 71331 Bucuresti
Fax: 021-2225979, e-mail: icpa@icpa.ro
Versiunea electronica a codului poate fi consultata la
adresele:
Traducerea materialului în limba engleză a fost
posibilă prin amabilitatea Proiectului APRA, proiect implementat de DAI în
colaborare cu IRG, şi finanţat de USAID.
CUVANT INTRODUCTIV
Exista ideea intrucatva
gresita ca industria si evacuarile de ape uzate orasenesti sunt principalii
factori de poluare care afecteaza sanatatea oamenilor si a naturii. Insa, in
ultimul timp, datele care provin din monitorizarea calitatii apelor, aerului si
solului indica prezenta substantiala a numeroase elemente chimice periculoase
si produsi toxici care provin din agricultura si care se regasesc si in
produsele alimentare. Agricultura a devenit in timp o sursa importanta si
permanenta de poluare a mediului si in special a apelor. In conditiile
dezvoltarii agriculturii, a productiei agricole si implicit a dezvoltarii
rurale, apare o legitima intrebare: poate fi sustinuta aceasta crestere fara a
aduce prejudicii mediului si sanatatii umane?. Aceasta dificila problema a fost
abordata cu ajutorul conceptului de agricultura durabila, a carei promovare
este un proces complex, laborios si costisitor. In acest scop este necesar sa
fie atinse sapte obiective principale:
1. asigurarea cresterii
productiei agricole cu luarea in considerare a conservarii si protejarii
resurselor naturale regenerabile;
2. asigurarea cerintelor esentiale
ale oamenilor in contextul dezvoltarii rurale;
3. protejarea sanatatii
oamenilor si a mediului;
4. asigurarea unei noi calitati
a proceselor de crestere a productiei;
5. asigurarea conservarii si
sporirii rezervelor de resurse;
6. asigurarea unei
restructurari tehnologice si mentinerea sub control a posibilelor riscuri;
7. asigurarea masurilor de
reglementare juridica, de aplicare a cercetarii stiintifice si dezvoltare a
serviciilor de informare, instruire si formare a fermierilor si exploatantilor
agricoli.
Prin dezvoltarea si implementarea unor planuri si programe integrate, a unor bune practici agricole ecologic valabile si a unor masuri de evaluare si monitorizare se pot atinge in mare parte obiectivele enumerate mai sus.
In ceea ce priveste bunele
practici agricole, acestea trebuie sa se situeze pe baze noi, fundamentate pe
cele mai noi cunostinte stiintifice si tehnologii de productii. In acest scop a
aparut necesitatea elaborarii si utilizarii unor coduri de bune practici
agricole care sa fie la indemana oricarui producator agricol si care sa indice
clar, prin metode si practici prietenoase mediului, caile de reducere a
poluarii si degradarii calitatii apelor si solului, de realizare a unei
agriculturi mai eficiente dar in acelasi timp ecologice si de obtinere a unor
productii rentabile in deplina siguranta alimentara.
Unul din cele mai importante
scopuri ale codului este asigurarea protectiei apei, element esential vital
oricarei forme de viata, a carei calitate si cantitate asigura calitatea si
cantitatea productiei agricola, dar care in acelasi timp este foarte
vulnerabila in fata activitatilor agricole de orice fel.
Prezentul Cod de bune
practici agricole, elaborat pentru conditiile naturale ale tarii noastre, este
un instrument important si pretios pentru atingerea celor sapte obiective ale agriculturii durabile enumerate mai sus
si consideram ca, aplicat asa cum se cuvine, va contribui la o noua calitate a
vietii si la salvgardarea patrimoniului national, a resurselor naturale, a
ecosistemelor si a biodiversitatii.
Acesta este interesul fiecaruia dintre noi!
Bucuresti, aprilie 2003
Ministrul apelor si
protectiei mediului
Petru Lificiu
CUPRINS
|
|
|
Pagina |
|
I |
INTRODUCERE …………………………………………………………….. |
1 |
|
1.1 |
Apa şi solul -resure naturale regenerabile
……………………………………. |
1 |
|
1.2 |
Prevenirea poluării ca mijloc de protejare
şi consevare a resurselor naturale regenerabile
…………………………………………………………………... |
4 |
|
1.3 |
Agricultura - factor major poluant al mediului;
poluarea apelor şi solului prin desfăşurarea lucrărilor
agricole……………………………………………….. |
4 |
|
II |
Definiţii
…………………………………………………………………… |
6 |
|
III |
SISTEME
AGRICOLE………………………………………………………. |
11 |
|
3.1 |
Definiţii; tipuri de sisteme agricole
şi alegerea acestora …………………….. |
11 |
|
3.2 |
Sisteme de agricultură durabilă
………………………………………………. |
12 |
|
3.3 |
Sisteme de agricultură
convenţională ……………………………………….. |
13 |
|
3.4 |
Sisteme de agricultură biologică
…………………………………………….. |
14 |
|
IV |
BIODIVERSITATEA, SISTEME ECOLOGICE ŞI DE
PEISAJ …………… |
16 |
|
4.1 |
Definiţii; diversitate biologică,
biocenoză, ecosistem, habitat ………………. |
16 |
|
4.2 |
Asigurarea biodiversităţii şi
protecţia ecosistemelor ………………………… |
16 |
|
4.3 |
Principii şi recomandări ale codului
…………………………………………. |
17 |
|
4.3.1 |
Curtea şi livada gospodăriei
individuale …………………………………….. |
17 |
|
4.3.2 |
Câmpurile …………………………………………………………………….. |
18 |
|
4.3.3 |
Pajişti, fâneţe şi
păşuni ………………………………………………………. |
18 |
|
4.3.4 |
Păduri ………………………………………………………………………… |
20 |
|
4.3.5 |
Zone rutiere, şanţuri şi canale
………………………………………………... |
20 |
|
4.3.6 |
Ecosisteme
acvatice ………………………………………………………….. |
21 |
|
4.3.7 |
Protejarea
şi ameliorarea pesajului …………………………………………... |
21 |
|
V |
RESURSELE DE APĂ; SCURGERI DE
SUPRAFAŢĂ ŞI EROZIUNEA SOLULUI; TASAREA ŞI DISTRUGEREA
STRUCTURII SOLULUI …… |
23 |
|
5.1 |
Apele de suprafaţă
şi apele subterane; gospodărirea resurselor de apă ……… |
23 |
|
5.2 |
Scurgeri de suprafaţă şi
eroziunea solului …………………………………… |
24 |
|
5.3 |
Tasarea şi distrugerea structurii solului
……………………………………… |
24 |
|
5.4 |
Principii şi recomandări ale codului
…………………………………………. |
25 |
|
VI |
ÎNGRĂŞĂMINTELE; SURSE
POTENŢIALE DE POLUARE A APEI ŞI SOLULUI ……………………………………………………………………. |
30 |
|
6.1 |
Îngrăşăminte minerale sau chimice
…………………………………………... |
30 |
|
6.2 |
Îngrăşăminte organice
………………………………………………………... |
31 |
|
6.3 |
Principii generale de fertilizare
raţională …………………………………….. |
33 |
|
VII |
Fertilizanţi care
conţin azot …………………………………… |
36 |
|
7.1 |
Comportarea în sol ………………………………………………………. |
36 |
|
7.2 |
Îngrăşăminte cu azot sub
formă nitrică ………………………………………. |
38 |
|
7.3 |
Îngrăşăminte cu azot sub
formă amoniacală …………………………………. |
38 |
|
7.4 |
Îngrăşăminte cu azot nitric
şi amoniacal ……………………………………... |
38 |
|
7.5 |
Îngrăşăminte cu azot ureic
…………………………………………………… |
39 |
|
7.6 |
Îngrăşăminte cu azot sub
formă organică ……………………………………. |
39 |
|
7.7 |
Îngrăşăminte cu azot organic
şi azot mineral (îngrăşăminte organominerale) . |
39 |
|
7.8 |
Tipurile şi efectele
îngrăşămintelor organice asupra solului………………… |
40 |
|
VIII |
Fertilizanţi care
conţin fosfor ………………………………… |
43 |
|
8.1 |
Comportamentul în sol şi efectele asupra
maselor de apă …………………… |
43 |
|
8.2 |
Îngrăşăminte cu fosfor
……………………………………………………….. |
43 |
|
IX |
DEPOZITAREA ŞI
MANIPULAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE; NORME GENERALE………………………………………………………. |
44 |
|
X |
DEPOZITAREA ŞI MANAGEMENTUL
EFLUENŢILOR ŞI GUNOIULUI DE GRAJD ÎN EXPLOATAŢIILE
AGRO-ZOOTEHNICE………………… |
47 |
|
10.1 |
Consideraţii
generale privind exploataţiile agro-zootehnice şi a
instalaţiilor tehnologice …………………………………………………………………… |
47 |
|
10.2 |
Dejecţii lichide ……………………………………………………………….. |
49 |
|
10.3 |
Gunoi de grajd ……………………………………………………………….. |
50 |
|
10.4 |
Efluenţi de la silozuri
………………………………………………………… |
52 |
|
10.5 |
Efluenţi
proveniţi din precipitaţii …………………………………………….. |
53 |
|
XI |
APLICAREA
FERTILIZANŢILOR CU AZOT …………………………….. |
54 |
|
11.1 |
Cantităţi aplicate, luând în
considerare rezervele din sol ……………………. |
54 |
|
11.2 |
Epoca şi tehnicile de aplicare; perioade
improprii pentru aplicarea fertilizanţilor şu azot
…………………………………………………………. |
58 |
|
11.2.1 |
Epoca de aplicare a fertilizanţilor cu azot
…………………………………… |
58 |
|
11.2.1.1 |
Culturi semănate în toamnă
………………………………………………….. |
59 |
|
11.2.1.2 |
Culturi de primăvară-vară
……………………………………………………. |
59 |
|
11.2.1.3 |
Culturi perene ………………………………………………………………... |
59 |
|
11.2.2 |
Tehnici de aplicare a fertilizanţilor
…………………………………………... |
59 |
|
11.2.2.1 |
Îngrăşăminte chimice
………………………………………………………… |
60 |
|
11.2.2.2 |
Îngrăşăminte organice
……………………………………………………… |
62 |
|
11.3 |
Cazuri specifice ……………………………………………………………… |
66 |
|
11.3.1 |
Aplicarea fertilizanţilor pe terenuri înclinate
………………………………… |
67 |
|
11.3.2 |
Aplicarea fertilizanţilor pe terenuri
adiacente cusurilor de apă şi a captărilor de apă
potabilă ……………………………………………………………… |
67 |
|
11.3.3 |
Aplicarea fertilzanţilor pe terenuri
saturate de apă, inundate, îngheţate sau acoperite cu zăpadă
………………………………………………………….. |
67 |
|
XII |
APLICAREA
FERTILIZANŢILOR CU FOSFOR …………………………. |
69 |
|
XIII |
ASPECTE
DE MANAGEMENT AL TERENURILOR AGRICOLE ÎN CEEA CE PRIVEŞTE DINAMICA
AZOTULUI ………………………….. |
70 |
|
13.1 |
Principii generale …………………………………………………………….. |
70 |
|
13.2 |
Rotaţia culturilor şi culturi
consecutive ……………………………………… |
70 |
|
13.3 |
Culturi permanente ………………………………………………………….. |
71 |
|
XIV |
PREVENIREA POLUĂRII APELOR DE
SUPRAFAŢĂ ŞI A APELOR SUBTERANE CAUZATE DE FERTILIZANŢI
ÎN CAZUL IRIGAŢIILOR ŞI UDĂRILOR ………………………………………………………………. |
72 |
|
XV |
PLANURI
DE FERTILIZARE ŞI REGISTRUL EVIDENŢEI UTILIZĂRII
FERTILIZANŢILOR ÎN EXPLOATAŢIILE AGRICOLE ………………… |
73 |
|
XVI |
MĂSURI
ŞI LUCRĂRI DE CONSERVARE ŞI ÎMBUNĂTĂŢIRE A
CALITĂŢII SOLULUI ………………………………………………………. |
74 |
|
16.1 |
Eroziune ……………………………………………………………………… |
74 |
|
16.2 |
Tasare ………………………………………………………………………… |
84 |
|
16.3 |
Structura solului ……………………………………………………………… |
86 |
|
ANEXE …………………………………………………………………………………... |
90 |
|
XI
Aplicarea fertilizanţilor cu azot
11.1 Cantităţi aplicate, luând în considerare
rezervele din sol
Stabilirea cantităţilor adecvate de azot sub formă de
îngrăşăminte pentru diferite culturi este o operaţiune
destul de dificil de realizat datorită numeroşilor factori care
trebuie luaţi în considerare, cei mai importanţi fiind
necesităţile în azot ale culturilor şi cantităţile de
azot asimilabil disponibilizate de sol pe durata ciclului de vegetaţie.
185. Necesităţile de azot variază considerabil la diferite
culturi, iar în cadrul aceleaşi culturi cu nivelul recoltei posibil de
realizat într-o anumită conjunctură de factori pedoclimatici şi
tehnologici. Capacitatea de producţie a unei culturi, determinată
genetic, poate fi atinsă numai în condiţii ideale, când prin factorii
menţionaţi mai sus sunt realizate condiţii optime de
creştere şi dezvoltare a plantelor. Din raţiuni economice,
interesul agricultorilor este canalizat spre obţinerea unor producţii
vegetale cât mai apropiate de capacitatea de producţie a plantelor pe care
le cultivă, ceea ce presupune folosirea unor tehnici ntensive de
cultură, inclusiv a fertilizării. Dar conform legii randamentelor
descrescânde, producţia maximă nu coincide, de regulă, cu
producţia optimă din punct de vedere economic. De acest aspect
trebuie să se ţină seama în special în cazul fertilizării
cu azot, deoarece majoritatea culturilor au tendinţa de a intra într-un
regim de consum de lux, respectiv de a continua să absorbă
cantităţi importante de azot peste nevoile lor, cantităţi
care nu se reflectă în sporuri de producţie. Din acest motiv dozele
de azot trebuie corelate cu un nivelul de producţie cel mai avantajos
economic.
186. Având în vedere aspectele economice prezentate mai sus, precum şi
restricţiile impuse de protecţia mediului, cantităţile de
azot care se aplică trebuie astfel dimensionate încât să asigure completarea stocului de azot mineral existent
în sol până la nivelul necesar obţinerii unor producţii
profitabile, în condiţii de
protecţie a apelor de suprafaţă şi a celor subterane
faţă de contaminarea cu nitraţi.
187. Ambele exigenţe pot fi
îndeplinite printr-o corectă gestionare a azotului din sol, care să
ţină cont de dinamica acestui nutrient în ecosistemul agricol din
care face parte solul şi cultura respectivă.
Prin urmare, dozele stabilite pe baza necesarului de azot pentru formarea
unei recolte scontate, trebuie corectate cu cantitatea de azot mineral pe care
solul o poate disponibiliza pe durata ciclului vegetativ şi cu alte
aporturi (din precipitaţii, din apa de irigaţie, din resturi vegetale
încorporate în sol, din fixare biologică) şi pierderi de azot (prin
levigare, prin volatilizare, prin imobilizare biologică, ş.a.).
188. Aceste corecţii pot fi
făcute cu ajutorul următoarei relaţii:
DN = Nc - (Ns + Na + Nb + Nr)
+ (Ni + Ng + Nl)
în care:
DN doza de azot din
îngrăşământ (organic + mineral) pentru recolta scontată, în
kg/ha;
Nc necesarul de azot
pentru recolta scontată, în kg/ha;
Ns azotul disponibilizat
de sol în cursul perioadei de vegetaţie, în kg/ha;
Na azot provenit din apa
de irigaţie şi din atmosferă (pulberi, precipitaţii), în
kg/ha;
Nb azot provenit din
fixare biologică, în kg/ha;
Nr azot provenit din
mineralizarea resturilor vegetale ale culturilor precedente, în kg/ha;
Ni azot pierdut prin
imobilizare de către microorganismele din sol, în kg/ha;
Ng azot pierdut prin
volatilizare, inclusiv prin denitrificare, în kg/ha;
Nl azot pierdut prin
antrenare cu scurgerile de suprafaţă şi prin levigare, în kg/ha.
Corecţiile făcute pe baza acestei relaţii au un caracter
estimativ, datorită complexităţii fenomenelor care
controlează parametrii respectivi aşa cum rezultă din cele ce
urmează.
Necesităţile de azot
ale culturii (Nc)
Necesităţile de azot ale culturii se pot estima din exportul de
azot în recolta scontată. În anexa 1 sunt prezentate consumurile medii
specifice de azot pentru principalele culturi din România (kg de N/tona de
recoltă principală şi cantitatea corespunzătoare de
recoltă secundară). Cifrele au o valoare aproximativă, în cadrul
aceleaşi specii existând diferenţe intre cultivari.
Se atrage atenţia asupra necesităţii de a stabili pe baze
realiste recolta scontată, ţinând cont de capacitatea productivă
a terenului şi cultivarului, de potenţialul climatic al zonei, de
posibilitatea de a executa la timp şi de bună calitate lucrările
solului şi cele de întreţinere a culturii, de
disponibilităţile de apă în cazul culturilor irigate, etc.
Azotul disponibilizat de sol (Ns)
Azotul din sol se găseşte, aproape în totalitate, în materia
organică, şi doar o fracţiune mică din acesta se
găseşte într-o formă imediat asimilabilă pentru plante.
Azotul organic poate fi utilizat de culturi numai după trecerea lui într-o formă anorganică prin
mineralizarea sau descompunerea treptată a materiei organice din sol, în
primul rînd în azot amoniacal şi apoi în azot nitric.
În mod obişnuit, materia organică din sol este constituită
din fracţiuni care diferă după valoarea raportului C/N (carbon
azot). Fracţiunea, cu valoarea raportului C/N de ordinul 8 -11,
denumită humus, este o fracţiune stabilă, care a atins un
echilibru şi prin urmare se descompune mai lent; alte fracţiuni cu
valori superioare ale acestui raport, sunt descompuse mai rapid decât humusul
de către microorganismele din sol, a căror activitate este mai mult
sau mai puţin intensă, în funcţie de condiţiile de
temperatură şi umiditate.
Azotul potenţial accesibil sau mineralizabil provine din aceste
fracţiuni mai puţin stabile. Pentru condiţiile de sol din
România el reprezintă între 1 şi 2% din azotul total, atât la soluri
luate de mult în cultură cât şi la soluri în regim natural. Cantitativ, variază între 20 kg şi
50 kgN/ha.an, în funcţie de tipul de sol şi condiţiile climatice
din anul respectiv.
Conţinutul de azot mineral (Nmin) din sol la un moment dat
poate fi determinat printr-o metodă destul de riguroasă în laborator.
Informaţia obţinută, convertită în kg azot/ha, poate fi
folosită la stabilirea dozelor de îngrăşăminte cu azot de
aplicat în primăvară la culturile de toamnă.
Nu tot azotul mineralizat în sol în decursul unui an poate fi disponibil
pentru culturi; cel mineralizat în perioada de creştere activă a
plantei este susceptibil de a fi utilizat de culturi, prin urmare, pentru stabilirea dozei de
îngrăşământ trebuie să se ţină cont de de
perioada în care cultura ocupă efectiv terenul. Astfel, se poate considera
pentru culturile de primăvară-vară o valorificare de2/3 a
azotului potenţial accesibil şi de 3/4 sau 1/2 pentru culturile de
toamnă-iarnă, în consonanţă cu ocuparea terenului. Valorile
se modifică dacă intervin
eventualele precipitaţii abundente care pot spăla mai mult sau
mai puţin intens nitraţii acumulaţi în profilul de sol; în cazul
culturilor care ocupă permanent solul, valorile pot fi considerate în
totalitate.
Azotul provenit din apa de irigaţie şi din atmosferă (pulberi,
precipitaţii căzute) (Na)
Cantităţile de azot intrate în sol cu pulberile atmosferice
şi cu precipitaţiile (ploi, zăpezi), variază considerabil
cu tipul de activitate. În general, se pot estima cantităţi de 5 -10
kg de N pe an, mai mari în situaţiile cu activităţi industriale
intensive în zonă. Apa de irigaţie, dacă este contaminată
cu compuşi ai N, poate vehicula cantităţi apreciabile din acest
nutrient, care trebuie contabilizat în planul de fertilizare.
Azotul fixat biologic (Nb)
Cantitatea de azot fixată biologic în sol în principal în urma
simbiozei dintre Rhisobium -
Leguminoase, depinde foarte mult specia cultivată, de producţia
şi biomasa încorporată în sol, putând ajunge la sute de kg N/ha.
Azot provenit de la culturile
precedente (Nr)
Cantitatea de azot asimilabil furnizat de reziduurile culturii (lor)
precedente depinde de cantitatea şi compoziţia acestora sub raportul
conţinutului de azot şi de gradul
mai mare sau mai mic de lignificare. Depinde de asemenea, de cât de bine
au fost încorporate în sol, de epoca când a fost făcută, şi de
timpul trecut de la încorporare.
Culturile anuale pot lăsa în sol cantităţi mai mari sau mai
mici din partea lor aeriană.
Este dificil de apreciat cu o minimă rigoare, ce cantităţi
de azot sau de alţi nutrienţi proveniţi de la culturile
precedente pot fi luate în calculul dozelor de îngrăşăminte. Cu
titlu informativ, din anexa 1 se pot estima cantităţile de azot din
reziduurile vegetale încorporate în sol.
Azotul imobilizat de
microorganizmele din sol (Ni)
Încorporarea în sol a reziduurilor vegetale sărace în N stă la
originea unei diminuări a conţinutului de N mineral din sol deoarece
cantităţile de nutrienţi eliberaţi în cursul descompunerii
reziduurilor sunt insuficiente pentru satisfacerea necesităţilor
microorganizmelor responsabile de această descompunere.
Se poate da ca exemplu introducerea paielor de la cereale cu rapoarte C/N
mari, peste 100. Pentru a evita o asemenea diminuare, se recomandă să
se încorporeze odată cu paiele o cantitate de azot mineral de ordinul a 8
-10 kg de N pentru fiecare tonă de paie introdusă. Dacă nu se
procedează în acest fel, există riscul ca cultura din anul respectiv să sufere de o carenţă mai
gravă sau mai puţin gravă de azot. Din punct de vedere al
protecţiei apelor de poluarea cu nitraţi, imobilizarea N de
către microorganisme poate fi considerată benefică.
Pierderi de azot sub formă
de gaze în atmosferă (Ng)
Aceste pierderi se pot produce prin diferite mecanisme, în special prin
denitrificare şi prin volatilizarea amoniacului la suprafaţa
solurilor alcaline. Se estimează că într-un sol normal se poate
denitrifica 10 -15 % de azot nitric din cel produs anual prin mineralizarea materiei
organice din sol şi din cel încorporat sub formă de
îngrăşăminte chimice. Aceste pierderi pot fi mai mari în soluri
cu drenaj defectuos, unde frecvenţa şi intensitatea fenomenului sunt mai mari.
Aceste pierderi prin volatilizare pot atinge 50% în cazul
îngrăşămintelor cu azot amoniacal sau ureic, când sunt aplicate
superficial pe soluri alcaline, pe o vreme cu vânt şi temperatură
ridicată.
Pierderi prin spălare cu
scurgerile de suprafaţă şi cu apele de percolare (Nl)
Pierderile de azot sub formă de nitraţi, cu scurgerile de
suprafaţă şi cu apele de percolare, sunt principalul agent de poluare difuză
a mediului acvatic, originând din activităţi agricole. Astfel de
pierderi pot fi de ordinul mai multor kg
de N pe ha şi pe an , în funcţie de numeroşi factori care
controlează nivelul de nitraţi prezenţi în sol şi
intensitatea fenomenelor de scurgere şi levigare. Acest nivel variază
cu cantitatea, tipul de îngrăşământ epoca şi tehnica de
aplicare a îngrăşămintelor cu N, cu cantitatea de azot nitric
rezultat în urma mineralizării materiei organice din sol şi a altor
reziduuri organice încorporate în sol precum şi cu cantitatea de azot
intrată în sol pe alte căi.
Mineralizarea materiei organice şi fenomenele de spălare a
nitraţilor sunt puternic influenţate de modul de folosinţă
a solului şi de tehnologiile de cultură.
Atât din p.d.v. economic cât şi din p.d.v. al protejării
calităţii mediului se impune să se reducă la maxim aceste
pierderi, ceeea ce este posibil prin adoptarea si practicarea practicilor
agricole corecte.
189. Doza necesară de azot pentru realizarea recoltei scontate, astfel
estimată trebuie să fie asigurată în primul rând din
îngrăşămintele organice existente în fermă şi în
completare cu îngrăşăminte produse industrial.
190. Cantităţile de îngrăşăminte organice care se
pot aplica anual la ha, depind cultură, de gradul de descompunere, textura
solului şi de alţi factori zonali. În anexa 2 sunt prezentate date de
acest gen referitore la gunoiul de grajd.
191. Doza specifică nu trebuie să depăşească
170-210 kg de azot pe hectar şi an. Cantitatea maximă se va aplica
atunci când:
·
se
utilizează bălegar puţin fermentat;
·
se
administrează pe soluri grele (argiloase)
sau care au capacitate ridicată de denitrificare;
·
se
aplică la culturi cu perioade lungi de vegetaţie sau care
consumă cantităţi ridicate de azot;
·
se
aplică în zone cu nivel ridicat de precipitaţii.
192. Urina se poate folosi atât
la îngrăşarea de bază cu norme cuprinse între 10 şi 80 tone
la hectar şi an, funcţie de conţinutul de azot, limita
minimă fiind pentru urina de cabaline de 1,6% azot şi limita
maximă pentru urina de bovine de 0,2 % azot. Este necesar să fie
respectată şi norma specifică de 170 - 210 kg de azot pe hectar
şi an, ţinand cont şi de rezervele din sol. Urina mai poate fi
utilizată şi ca îngrăşământ suplimentar, în norme
cuprinse între 3 şi 20 de tone la hectar, amestecată cu 2 - 3
părţi apă. Efecte deosebit de bune se obţin prin
amestecarea urinei cu superfosfat (250- 600 kg/ha), în funcţie de
conţinutul de azot al acesteia.
193. Mustul de gunoi de grajd se poate utiliza la
fertilizarea de bază, în norme cuprinse între 40 si 80 tone la hectar
şi an, sau ca îngrăşământ suplimentar, (10 - 20 t/ha,
amestecat cu 2 - 3 părţi apa). Se poate utiliza, de asemenea, cu
efecte foarte bune, în amestec cu superfosfat (300 - 600 kg/ha), în
funcţie de conţinutul de azot al mustului de gunoi de grajd.
Aceleaşi norme sunt recomandate şi pentru tulbureală. Pentru utilizare, tulbureala trebuie
curaţată de corpurile străine solide, omogenizată atât
periodic cât şi în momentul administrării. Se poate administra
şi partea lichidă separată de cea solidă.
194. Dejecţiile semifluide
şi fluide pentru a fi aplicate trebuie să fie libere de corpuri
solide şi, de asemenea, trebuie omogenizate în timpul administrării.
Este obligatorie încorporarea acestora direct în sol sau în maxim 3 ore
dacă administrarea s-a făcut prin imprăştiere la
suprafaţa solului. Încorporarea directă în sol se poate face în
timpul vegetaţiei sau în afara perioadei de vegetaţie, la adâncimea
de 10-20 cm. Normele se stabilesc în funcţie de cerinţele culturilor,
conform tehnologiilor de cultură şi cartării agrochimice, fiind
cuprinse între 5 şi 80 t/ha.
195. Mraniţa, fiind un
îngrăşământ foarte eficient, se foloseşte mai ales în legumicultură, atât în câmp cât
şi în spaţii protejate. Cantitatea care se utilizează la hectar
variază între 20 şi 60 tone.. Composturile se pot utiliza la toate
culturile agricole în cantităţi de 15-25 tone la hectar. Spre deosebire
de gunoi are o acţiune rapidă, însă efectul se face simţit
numai pentru un an sau doi.
196. Dată fiind multitudinea şi complexitatea factorilor
implicaţi în determinarea dozelor tehnice corecte de azot de aplicat, se
recomandă ca fermierii să apeleze la seviciile specializate oficiale
ale Ministerului Agriculturii (Oficiile judeţene de sudii pedologice
şi agrochimice, Anexa 8) care, pe baza unui studiu agrochimic compex, în
funcţie de recolta scontată, elaborează informatic
recomandări de fertilizare mai adecvate, inclusiv privind dozele de azot,
epocile şi tehnicile de aplicare.
11.2 Epoca şi tehnicile de aplicare; perioade
improprii pentru aplicarea fertilizanţilor cu azot
11.2.1 Epoca de aplicare a fertilizanţilor cu azot
Epocile cele mai adecvate de aplicare a îngrăşămintelor azotoase
sunt cele în care sunt cerinţe mari de consum a culturilor azot,
asigurându-se astfel o eficienţă maximă a acestui nutrient dar
şi alte rezultate benefice cum este cel de reducere a
cantităţilor de azot disipate în mediu, respectiv a riscului de poluare
a apelor prin infiltrare în sol sau prin scurgeri de suprafaţă.
Aceste epoci depind de cerinţele culturii dar şi de
condiţiile climatice prevalente în zonă precum şi de forma
chimică sub care se găseşte azotul în
îngrăşământul care se aplică.
197. Dacă se aplică îngrăşăminte chimice cu azotul
în formă nitrică, amoniacală sau ureică, care pot fi
imediat sau uşor absorbite de plante, atunci se recomandă să fie
aplicate în acele epoci când culturile au necesităţi mari.
198. Când se utilizează fertilizanţi cu azot în formă
predominant organică, cum sunt gunoiul de grajd, compostul şi alte
îngrăşăminte organice, trebuie să se ţină cont
că azotul, înainte de a fi absorbit
de plante trebuie să treacă în formă minerală printr-o
serie de transformări pe care le suferă în sol. Prin urmare, aceste
îngrăşăminte se aplică cu suficient timp înainte de epoca
de maximă absorbţie de către culturi. În cazul culturilor
anuale, şi din raţiuni practice, asemenea îngrăşăminte
se aplică la semănat sau plantat sau într-un stadiu premergător.
În continuare se
prezintă recomandări privind
epocile şi tehnicile de fertilizare cu azot corespunzătoare unor
grupe relativ mari de culturi.
11.2.1.1 Culturi semănate toamna
199. Datorită cantităţilor mai mari de azot mineral provenit
din mineralizarea materiei organice existente toamna în sol şi a
precipitaţiilor mai abundente din sezonul toamnă - iarnă,
există un risc crescut de contaminare a apelor cu N nitric prin levigare
şi scurgeri de suprafaţă.
De aceste rezerve din sol trebuie să se ţină cont la
fertilizarea culturilor de toamnă, dozele aplicate fiind la nivelul de 1/4
din doza anuală de azot, stabilită pe pricipiile menţionate
anterior.
200. Se recomandă aplicarea azotului numai sub formă
amoniacală sau amidică. Procedându-se în acest fel, culturile vor
consuma în primele faze de vegetaţie azotul rezidual din sol, contribuind
astfel la reducerea cantităţilor de nitraţi antrenaţi în
apele de suprafaţă şi în cele subterane.
Restul cantităţii de azot se aplică în primăvară
(eventual corectată cu valoarea Nmin). Pe soluri cu
textură grosieră se recomandă fracţionarea acestei
cantităţi.
11.2.1.2 Culturi de primăvară-vară
201. Fertilizarea de bază se recomandă a fi făcută cu
1/4 până la 1/3 din doză pentru a preveni pierderile prin levigare,
mai ales când sunt prognozate precipitaţii mai abundente. Restul
cantităţii urmează să fie aplicat în perioada de consum
maxim al plantelor, o dată cu lucrările de întreţinere a
culturilor.
11.2.1.3 Culturi perene
202. La culturile perene viti-pomicole nu se recomandă fertilizarea cu
azot în perioda de repaus vegetativ, existând riscul unor pierderi mai mari sau
mai mici cu apa de precipitaţii şi prin scurgeri de
suprafaţă prin scurgeri, în marea lor majoritate plantaţiile
fiind situate pe terenuri cu pante mai mari sau mai mici. Fertilizarea se
practică în timpul vegetaţiei active, în perioada de consum maxim al
azotului.
11.2.2 Tehnici de aplicare a fertilizanţilor
203. Mijloacele tehnice pentru aplicarea fertilizantilor se vor alege cu
mare atentie, in functie de felul si starea fertilizantilor, de metoda aplicata
pentru dozare si aplicare propriu-zisa, de felul actionarii, de capacitate.
204. Caracteristica comună este aceea că toate
utilajele trebuie sa aiba componentele active de lucru rezistente la coroziune,
deoarece toti fertilizantii sunt corozivi. Acest aspect are relevanta nu numai
pentru fiabilitatea utilajului, ci si pentru calitatea lucrarii pe care o
executa si care presupune ca toate functiunile tehnice si reglajele sa se
mentina.
11.2.2.1 Îngrăşăminte chimice
205. Cea mai corectă administrare a
îngrăşămintelor chimice este încorporarea directă în sol.
Se recomandă evitarea efectuării fertilizării pe soluri
proaspăt lucrate în profunzime (afânare adâncă, desfundare), pentru a
împiedica penetrarea nitraţilor spre apele subterane.
206. Îngrăşămintele chimice solide, sub forma de pulberi sau
sub forma de granule, pot fi aplicate pe camp prin imprastiere la suprafata cu
ajutorul masinilor de aplicat îngrăşăminte. Masinile cu buncare
de capacitate mare permit realizarea de capacitati de lucru mai mari, fara sa
fie nevoie sa se incarce prea des cu ingrasamant, dar buncarul/bena cu
capacitate mare fac ca in ansamblul ei masina sa fie grea si sa exercite o
tasare asupra solului. Masinile cu distribuitor de tip disc centrifugal sunt
relativ simple, cu ele pot acoperi suprafete mai mari in unitatea de timp, dar
calitatea lucrului este ceva mai slaba in comparatie cu cea a masinilor cu
distributie mecanica.
207. Cerinta principala a lucrarii de administrare este sa se dozeze
îngrăşămintele cat mai constant si sa se distribuie cat mai
uniform. Daca debitul este reglat corect, cantitatea stabilita de
îngrăşăminte la hectar va putea fi respectata. Uniformitatea distributiei
are importanta mare, caci o distributie neuniforma face ca in unele zone
cantitate de îngrăşământ să fie mai mică,
neasigurându-se efectul de îngrăşare scontat, iar in altele să
fie concentraţii prea mari de îngrăşământ, provocand prin
aceasta poluarea locala a solului. Pentru obtinerea uniformitatii debitului pe lungime, la unele masini transportorul de alimentare
este alimentat de la rotile proprii ale masinii, prin aceasta asigurandu-se
inedependenţa de viteza de deplasare a agregatului de maşini, a
cantităţii de îngraşământ distribuită pe unitatea de
suprafată.
208. La executarea lucrarii de aplicare a îngrăşămintelor
chimice pe toata suprafata este necesar nu numai ca aparatul de distributie al
maşinii sa distribuie uniform, ci si deplasarea in câmpa agreagului
tractor-masina sa fie corecta. La marginile fasiei pe care sunt imprastiate
îngrăşămintele cantitatea de îngrăşământ pe
unitatea de suprafata este mai mica, de aceea este necesara o oarecare
suprapunere a marginilor parcursurilor vecine. Absenta suprapunerii duce la formarea
unor fâşii cu prea putin îngrăşământ; suprapunerea
exagerată duce la formare unor fâşii pe care concentraţia de
îngrăşământ este prea mare.
209. Fenomene similare apar atunci cand agregatul de maşini la
deplasarea in lucru nu respecta linia dreaptă. Pentru evitarea
repartizarii neuniforme a îngrăşămintelor pe câmp se
recomandă, mai ales in cazul maşinilor cu latime mare de lucru, sa se
recurga la jalonare.
|
Asigurarea debitului
de îngrăşământ şi uniformitatea distribuţiei pot
depinde şi de parametrii de performanţă ai maşinii de
aplicat îngrăşăminte, dar sunt influenţaţi şi
de alţi factori. Dintre aceştia cei mai importanţi sunt cei
legaţi de starea şi umiditatea îngrăşământului. Nu
există nici o maşină, ori cât de perfecţionată
tehnic ar fi, care să poată lucra perfect atunci cand
însuşirile fizice ale îngrăşămintelor sunt
necorespunzatoare. Îngrăşămintele chimice sub formă de
pulberi sunt foarte higroscopice, ele preiau umiditate atât in timpul depozitării
in condiţii proaste, cât şi în timpul manevrării pentru
încarcarea maşinii şi chiar în timpul distribuirii. Ca urmare a
umezirii particulele de îngrăşămînt aderă între ele, se
formează bulgări de diferite dimensiuni, prin aceasta scade
precizia dozării şi creste gradul de neunifomitate al distribuţiei.
La un anumit grad de umezire îngrăşămintele pot adera şi
de organele cu care vin în contact ale maşinii de aplicat,
înrăutaţind şi mai mult calitatea distribuţiei. |
210. Una dintre cele mai importante reguli la utilizarea masinilor de
aplicat îngrăşăminte
chimice este de aceea să nu se lucreze cu material cu bulgari sau
cu granulaţie mai mare şi să nu se lucreze dacă umiditatea
aerului este mai ridicată, pe ceaţă sau burniţă.
211. Pentru aplicarea îngrăşămintelor chimice in benzi,
concomitent cu semănatul, se folosesc echipamente de fertilizat purtate pe
semănatoarea pentru culturi praşitoare. Debitul
de îngrăşământ trebuie să fie reglat la aceiaşi
valoare la toate secţiile.
|
Pentru evitarea
poluării solului este important şi modul în care sunt manevrate
îngrăşămintele. |
212. Orice intervenţie prin care pe sol ajung concentrate
cantităţi mai mari de îngrăşăminte, de exemplu la
încarcarea buncarului la marginea parcelei, duce la degradarea solului în zona
respectivă. Maşinile de aplicat îngrăşăminte chimice
trebuie să permită golirea comodă şi sigură a
cantităţii de îngrăşământ care nu s-a consumat la
sfârşitul lucrului.
213. Aplicarea îngrăşămintelor chimice se poate face ca
fertilizare de bază, sub aratură, împreună cu gunoiul, sau
separat, înainte de semănat, sau cel mai indicat, o data cu
semănatul.
214. Aplicarea
îngrăşămintelor chimice în perioada de vegetaţie a
plantelor trebuie înlocuită, pe cât posibil, cu administrarea prin
încorporare directă în sol a îngrăşămintelor organice
naturale, lichide sau păstoase.
215. Ca îngrăşământ de bază se foloseşte în toate
cazurile unul mai greu solubil în apă (superfosfat, sare potasică,
cenuşă). Îngrăşămintele cu azot se aplică la
lucrările de bază în zonele cu ierni uşoare şi
fără precipitaţii abundente, iar în celelalte zone vor fi
administrate concomitent cu semănatul.
216. La alegerea şi modul de aplicare a
îngrăşămintelor chimice, precum şi la stabilirea
cantităţilor care se vor utiliza, se ţine seama de
cerinţele culturii, de rezervele solului în nutrienţi, de
caracteristicile solului (tipul, capacitatea de reţinere a
îngrăşămintelor, pH-ul etc.) şi de condiţiile de
climă şi meteorologice. În plus
se va lua în considere obligatoriu istoricul câmpului şi anume ce culturi
au fost practicate în anii precedenţi, îngrăşămintele
aplicate şi dacă au fost sau nu utilizate sisteme de irigaţii.
217. La aplicarea îngrăşămintelor chimice trebuie să se
ţină cont de exigenţele specifice culturilor. De exemplu,
îngrăşămintele care conţin clor ca ion însoţitor nu se
recomandă a fi aplicate la culturi din familia Solanaceae (tutun, tomate, cartof) deoarece influenţează
negativ producţia, mai ales din punct de vedere calitativ, în schimb pot
fi aplicate cu succes la sfecla de zahăr şi la culturi
rădăcinoase.
218. Îngrăşămintele complexe se recomandă a fi aplicate
în funcţie de raportul dintre nutrienţi. De exmplu: cele în care
predomină P2O5 sunt mai adecvate pentru cerealele
păioase înainte de semănat, cele cu un raport în favoarea azotului
sunt adecvate pentru culturi tehnice etc.
219. Însuşirile
solului influenţează utilizarea îngrăşămintelor: pe
solurile grele se pot administra cantităţi mai mari de
îngrăşăminte decât pe cele uşoare; pe solurile acide se vor
aplica îngrăşăminte cu reacţie fiziologică alcalină,
iar pe solurile alcaline se vor aplica îngrăşăminte cu
reacţie fiziologică acidă.
220. Folosirea tehnicilor moderne de irigare
localizata (picurare) determină o reducere puternică a pierderilor
prin spălare, pemiţând utilizarea unor cantităţi minime de
îngrăşăminte, administrate chiar în apă de irigare,
reducându-se la minimum poluarea apelor de suprafaţă şi
subterane.
221. Se recomandă extinderea cu
precauţie a folosirii îngrăşămintelelor foliare, care au
pătruns masiv în ultimii ani pe piaţa din România. Folosirea acestor
îngrăşăminte reduce riscul de poluare a apelor cu nitraţi
datorită cantităţilor mici utilizate, aplicate pe foliajul
plantelor, precum şi prin stimularea consumului de nutrienţi existenţi
excedentar în sol. Dar aceste îngrăşăminte se vor folosi numai
ca o completare a necesitatilor de productie si nu trebuiesc utilizate in
exclusivitate, deoarece evitarea sau neglijarea fertilizarii solului produce
săracirea şi degradarea acestuia intr-un timp relativ scurt.
222. Sunt necesare o serie de precauţii atunci când se efectuează
fertilizarea cu îngrăşăminte chimice:
·
evitarea fertilizării cu azot
toamna.
·
fertilizarea cu azot primăvara
sa fie precedată obligatoriu de analize privind rezerva de nitraţi din sol
pentru a se administra cantitatea strict necesară pentru completarea
conţinutului de azot specific tipului de cultură practicat.
·
adoptarea unei maxime
prudenţe atunci când terenul agricol prezintă fenomenul de scurgere de
suprafaţă; riscul este maxim când terenul este saturat de apă sau
ingheţat.
·
adoptarea unor măsuri maxime de
siguranţă în cazul stocării, manipulării si adminstrării
îngrşămintelor chimice lichide. Astfel, rezervoarele de stocare trebuie să
fie realizate din materiale rezistente la coroziune şi să aibă volume
corespunzătoare, iar la administrarea în
câmp se vor utiliza pulverizatoare speciale, ce impiedică dispersia in vânt,
atunci când se lucrază în apropierea unor mase de apă.
·
evitarea efectuării fertilizării pe soluri
lucrate în profunzime (scarificate, arate în profunzime sau alte arături
adânci), pentru a împiedica penetrarea nitraţilor spre apele subterane.
·
pe terenurile în pantă, la
culturile pomicole sau viticole, unde sunt frecvente cazurile de eroziune a
solului şi pericolele de pierdere a nutrienţilor prin scurgeri de
suprafaţă, este necesar să se asigure toate condiţiile unei
administrări corecte a îngrăşămintelor.
·
în cadrul culturilor în sere este obligatoriu să fie
evitat ca apele provenite din irigaţii, care conţin printre alte
substanţe si fertilizanţi, sa fie evacuate in afară. Aceasta
cerinţa se realizează prin recircularea întregii cantităţi de apă rezultată din colectarea drenajului
condensului şi a apei de irigaţii.
·
se vor utiliza
îngrăşăminte uscate si cu granulatia optima.
·
evitarea administrarii atunci
cand umiditatea aerului este ridicata : pe timp de ceata, burnita sau
ploaie.
11.2.2.2 Îngrăşăminte organice
În utilizarea gunoiului de grajd ca
îngrăşământ, momentul de
aplicare pe terenul agricol este deosebit de important.
223. Perioadele când
se aplica îngrăşăminte organice trebuie stabilite în
funcţie de diferite condiţii:
·
cât mai
devreme posibil, în cadrul perioadei de creştere a culturilor, pentru a
maximiza preluarea nutrienţilor de culturi şi a minimiza riscul
poluării. În fiecare an, cel puţin jumătate din cantitatea de
gunoi rezultată în timpul iemii, trebuie împrăştiată
până la 1 iulie, iar restul până la 30 septembrie.
·
să
fie evitată aplicarea lor în perioadele de extra-sezon (în afara fazelor
de vegetaţie activă), care variază în cadrul ţării,
depinzând de condiţiile climatice locale, între lunile octombrie şi
februarie, perioada maximă fiind specifică pentru zonele umede
şi reci, în care sezonul de vegetaţie începe mai târziu. Sunt permise
excepţii de la această regulă generală acolo unde planul de
management stabileşte ca împrăştierea
îngrăşămintelor organice se poate realiza de-a lungul perioadei
de extra-sezon, fără riscul de producere a poluării apelor sau
unde sunt condiţii meteorologice excepţionale;
·
în
anumite areale, în special pe soluri cu strat subţire calcaros,
există pericol iminent de poluare a apelor subterane. În funcţie de
specificul local, întotdeauna acest pericol trebuie luat în considerare când se
aplică îngrăşăminte organice în astfel de areale cu risc
ridicat.
·
condiţiile
meteorologice, starea solului şi a resurselor de apă care fac
ineficientă sau riscantă aplicarea îngrăşămintelor
organice pe teren şi trebuie luate măsurile necesare pentru evitarea
poluării apelor. Acestea sunt cuprinse în acest Cod.
224. Gunoiul se administrează de regulă toamna, la lucrarea de
bază a solului (prin aratură cu intoarcerea brazdei), în
condiţii meteorologice favorabile, în special pe timp noros şi cu
vânt slab. Pe măsura ce gunoiul se împrăştie, terenul este arat
cu plugul, care amestecă şi încorporează bine gunoiul.
Încorporarea se face mai adânc, până la 30 cm, pe terenurile uşoare
(nisipoase) şi în zonele secetoase şi mai puţin adânc, până
la 18- 25 cm pe terenurile grele, reci şi în regiuni umede. În zonele mai
umede se poate administra şi primăvara.
225. Îngrăşămintele verzi se pot
aplica pe orice tip de sol, dar au o eficienţă sporită pe
solurile podzolice şi nisipoase. Adâncimea de încorporare este între 18-25
cm, în funcţie de sol, umiditate, volum al masei vegetale, etc. Pentru
uşurarea încorporării, se recomandă tăvălugitul
culturii, iar atunci când masa vegetală este foarte bogată şi
tulpinile sunt lungi, este bine să se mărunţească masa
vegetală printr-un discuit. Pe solurile grele argiloase, ca şi pe
nisipurile din zonele secetoase se recomandă ca încorporarea să se
facă cu cel puţin 30-45 de zile înaintea semănatului de toamna.
În schimb, în zonele cu ploi suficiente, încorporarea este bine să fie
facută numai cu 2-3 săptămâni înaintea semăntului de
toamnă. Pentru semnănăturile de primavară, acest tip de
îngrăşământ este deosebit de indicat, cu condiţia ca
îngroparea acestuia să fie facută toamna cât mai târziu.
Un alt element cu o
deosebită importanţă practică îl reprezintă
condiţile de aplicare.
226. Calitatea lucrării solului la administrarea gunoiului de grajd se
consideră a fi bună atunci când terenul este acoperit uniform,
materialul administrat nu rămâne în agregate mai mari de 4 - 6 cm. Uniformitatea de imprăştiere, indiferent dacă aceasta
operaţie se efectuează manual sau mecanizat, trebuie să
depăşească 75%.
227. Distributia îngrăşămintelor organice pe suprafata
solului este mai uniforma daca materialul este cu umiditate moderata si daca
poate fi destramat si maruntit. Cand gunoiul de grajd are umiditate mai mare,
mai ales daca este fara asternut sau asternutul nu este uniform amestecat cu
dejectiile, împrăştierea îngrăşământului se face in
bucăţi mari, provocând concentrări pe anumite porţiuni de
suprafaţă. Materialul mai umed se lipeşte de organele de lucru
ale maşinii, înrăutăţind si mai mult calitatea
lucrării.
|
Pentru aplicarea
mecanizată a îngrăşămintelor organice solide - gunoi de
grajd, de la platforme de fermentare sau fracţia solidă dupa
separarea dejecţiilor fluide - se folosesc maşini de aplicat gunoi
de grajd. Cele mai multe tipuri de maşini sunt sub formă de
remorcă tehnologică, cu transportor orizontal de alimentare pe
podeaua benei, şi cu organe de dislocare-marunţire şţ
ditsributie a îngrăşămintelor. Unele maşini au şi
organe de uniformizare a materialui, de exemplu rotoare cu degete. Organele
de distribuţie pot fi: rotor orizontal cu spira elicoidala cu muchii
dinţate; rotor orizontal cu degete; mai multe rotoare verticale cu
degete s.a. Incărcarea cu gunoi de grajd a benei maşinii poate fi
facută cu un încărcător cu furcă mecanică
actionată hidraulic. |
228. Atunci când aplicarea gunoiului se face mecanizat, materialul trebuie
bine omogenizat în timpul încărcării, liber de impurităţi
şi corpuri straine (pietre, bulgări, deşeuri metalice,
sârmă, etc.), iar stratul de gunoi din buncărul maşinii de
administrat să fie uniform ca grosime.
229. Îngrăşămintele organice fluide - dejecţii fluide
mixte, diluate sau nu, fracţia lichidă de la separarea
dejecţiilor mixte semifluide, ape reziduale de la spalarea
dejecţiilor - pot fi folosite, în anumite conditii, pentru fertilizare.
Masinile de aplicat îngrăşăminte organice fluide au în
alcătuire o cisternă, un sistem de umplere şi dispozitive de
aplicare. Pentru umplere se pot folosi pompe staţionare, care preiau
materialul fluid din fose colectoare sau din bazinele de depozitare, sau
maşina este echipată cu sistem propriu de pompare, fie cu pompa de
vacuum, cu ajutorul căreia se umplu cisternele etanşe, fie cu pompe
cu rotor elicoidal excentric. Dispozitivele de aplicare pot fi:
·
cu duza de stropire de la
înălţime relativ mică, cu deflector de tip evantai. Pentru funcţionare
trebuie asigurată în cisternă o anumită presiune;
·
cu aspersor. Presiunea
necesară funcţionării aspersorului este creată de o
pompă centrifugă. Aceste doua procedee de aplicare prezintă mai
multe dezavantaje: pierderile de azot sunt mari; procesul este foarte poluant,
căci provoacă răspândirea în mediul înconjurător a
substanţelor neplacut mirositoare. Aceste procedee pe cât posibil trebuie evitate;
·
cu dozator rotativ şi
cu furtune. Furtunele distribuie îngrăşămintele
fluide pe o linie perpendiculară pe direcţia de înaintare. Furtunele
pot lasa îngrăşămintele să curgă pe sol de la
înalţime cât mai mică. Metoda cea mai bună şi mai
neplouantă este cea la care furtunele sunt în legatură cu brazdarele,
iar îngrăşămintele sunt astfel încorporate direct in sol.
|
Eficienţa gunoiului de grajd este mai mare
dacă se administrează împreună cu îngrăşăminte
minerale, în special cu cele fosfatice. Aceasta permite reducerea dozelor de
cu 20 - 50%, fără ca sporul de producţie să scadă. |
230. Nu toate îngrăşămintele minerale se pot aplica
împreună cu gunoiul de grajd. De exemplu, azotaţii de amoniu, calciu
şi sodiu, clorura de amoniu, urea, zgura lui Thomas, nu se recomandă
să fie aplicate împreună cu gunoiul de grajd. Sărurile potasice,
naturale sau de sinteză, fosforitele, superfosfatul şi sulfatul de
amoniu se pot administra împreună cu gunoiul de grajd.
231. Unele culturi, cum ar fi cerealele păioase, cartofii timpurii,
sfeclă roşie, ceapă, mazărea, mărarul şi altele,
utilizează cel mai bine gunoiul în anul al doilea de la aplicare.
232. În timpul administrarii, trebuie evitat ca materialul administrat
să ajungă în sursele de apă, în acest scop fiind necesar să
se evite fertilizarea pe porţiunile de teren late de 5 - 6 m, aflate în
imediata apropiere a canalelor, cursurilor de apă sau a altor mase de
apă, să se aibă în vedere condiţiile meteorologice şi
starea de umiditate a solului.
Descărcarea sau depozitarea gunoiului în
apropierea surselor de apă; golirea sau spălarea buncărelor
şi utilajelor de administrare a îngrăşămintelor de orice
fel în apele de suprafaţă sau in apropierea lor este interzisă,
conducând la poluarea mediului şi se sancţionează potrivit
legii.
233. În timpul administrării
îngrăşămintelor organice naturale lichide şi păstoase
se vor adopta bunele practici în scopul evitării trecerii acestora în
masele de apă:
·
să
se aibă în vedere condiţiile meteorologice şi starea solului;
astfel se va evita împrăştierea pe timp cu vânt, cu soare puternic,
în timpul ploilor, iar iarna în timpul ninsorilor sau pe solul îngheţat
sau acoperit cu zăpădă.
·
să
se evite orice descărcare accidentală sau intenţionată a
acestor lichide, din rezervorul sau cisterna utilajului de administrare, în
apropierea oricărei surse de apă sau direct în acestea. În acest scop
este necesar ca rezervorul sau cistema să fie protejate sau construite din
materiale anticorozive, verificate şi garantate pentru o perioadă de
minimum 3 ani; atât la transportul, cât şi la administrarea acestor
îngrăşăminte, pierderile tehnologice sau prin
neetanşeităţi trebuie reduse în totalitate.
234. Utilajele folosite la administrare trebuie
să asigure reglarea precisă a normelor în intervalul 5-100 m3/ha,
cu precizia de reglare a normei de 5 m3/ha în intervalul normei de
5-20 m3/ha şi 10 m3/ha în intervalul normelor de
20-100 m3/ha.
235.
Uniformitatea de administrare la suprafaţa solului, pe lăţimea
de lucru, trebuie să fie de peste 75%. Abaterea normei pe parcursul
descărcării complete a unui rezervor plin trebuie să fie sub
15%.
236. Îngrăşămintele trebuie să
fie amestecate continuu în rezervor, în vederea omogenizării, atât în
timpul transportului, cât şi înaintea şi în timpul administrării.
237. Nu sunt permise zone neacoperite între trecerile
alăturate sau pe zonele de întoarcere şi nici zone de suprapunere,
care pot fi astfel încărcate cu nitraţi.
238. În nici un caz nu se vor efectua reparaţii
sau alte operaţii, în afara celor tehnologice, dacă utilajul este
încărcat parţial sau total.
239. Din construcţie, aceste utilaje trebuie
să permită curăţirea rezervorului şi a echipamentelor
simplu şi rapid şi fără să permită producerea
poluării mediului ambiant.
240. În
vederea evitării tasării solului, utilajele respective trebuie
să fie dotate cu anvelope cu balonaj mare, care vor asigura o presiune pe
sol de cel mult 2,2 kgf/cm2, atunci când sunt încărcate la
capacitatea maxima.
241. Îngrăşămintele
verzi se pot aplica pe orice tip de sol, dar au o eficienţă
sporită pe solurile podzolice şi nisipoase. Adâncimea de încorporare
este între 18-25 cm, în funcţie de sol, umiditate, volum al masei
vegetale, etc.
242. Pentru uşurarea
încorporării, se recomandă tăvălugitul culturii, iar atunci
când masa vegetală este foarte bogată şi tulpinile sunt lungi,
este bine să se mărunţească masa vegetală printr-un
discuit.
243. Pe solurile grele argiloase, ca
şi pe nisipurile din zonele secetoase se recomandă ca încorporarea
să se facă cu cel puţin 30-45 de zile înaintea semănatului
de toamna. În schimb, în zonele cu ploi suficiente, încorporarea este bine
să fie facută numai cu 2-3 săptămâni înaintea
semănatului de toamnă.
244. Pentru semnănăturile de
primavară, acest tip de îngrăşământ este deosebit de
indicat, cu condiţia ca îngroparea acestuia să fie facută toamna
cât mai târziu.
245. Este bine să se ţină seama, la
stabilirea momentului încorporării şi de recomandările privind
stadiul optim de vegetaţie al culturii utilizata ca
îngrăşământ verde. De exemplu la lupin şi mazare, momentul
optim al încorporării în sol coincide cu faza în care păstăile
sunt formate. La măzăriche, sulfină, muştar, rapiţa,
hrişcă, trifoi mărunt acest moment optim de încorporare în sol
coincide cu cel al înfloritului, pentru secară momentul este optim la
înspicat, iar pentru floarea soarelui la formarea capitulelor.
11.3 Cazuri specifice
246. Riscul de poluare cu nitraţi a apelor de suprafaţă
şi subterane creşte foarte mult în anumite situaţii de aplicare
a îngrăşămintelor - pe terenuri în pantă, inundate,
îngheţate sau acoperite cu zăpadă. Pe aceste terenuri fertilizarea cu azot
trebuie făcută cu anumite precauţii.
247. Pentru a reduce riscul de poluare a apelor subterane,
îngrăşămintele organice de la animale şi alte deşeuri
organice trebuie aplicate la o distanţă de 50 m de izvoare, fântâni
sau foraje din care se alimentează
cu apă potabilă sau pentru uzul fermelor de animale. În anumite
situaţii această distanţă trebuie să fie mai mare, în
special dacă izvorul este pe pantă sau fântâna este puţin adâncâ
(la suprafaţă). Trebuie avute în vedere toate sursele de apă din
vecinătatea terenului (proprietăţii). Aceste recomandari sunt
obligatorii si in cazul depozitarii temporare a îngrăşămintelor
organice in camp, care oricum trebuie sa fie foarte limitata in timp.
248. Terenurile pe care se
aplică îngrăşăminte organice trebuie alese cu grijă,
astfel încât să nu se producă băltiri sau scurgeri în cursuri de
apă. Riscul de producere a scurgerilor de suprafaţă pe un teren
pe care s-a aplicat un îngrăşământ organic variază cu tipul
de îngrăşământ, fiind mai mare în condiţii similare la cele
sub formă lichidă. Îngrăşămintele solide pot produce
poluare numai în situaţia unor ploi abundente ce intervin imediat
după aplicare. Îngrăşămintele organice lichide, dacă
nu sunt aplicate corect, pot produce poluare în mod direct. Orice ploaie
intervenită curând după aplicarea lor va mări riscul de poluare.
249. Se va evita administrarea
gunoiului, ca si a oricarui tip de ingrasamint, pe timp de ploaie, ninsoare
şi soare putemic şi pe terenurile cu exces de apă sau acoperite
cu zăpadă. În plus faţă de cele
arătate mai sus, nu se recomandă să fie aplicate dacă:
·
solul este puternic
îngheţat; sau
·
solul este crăpat
(fisurat) în adâncime, sau sapat în
vederea instalării unor drenuri sau pentru a servi la depunerea unor
materiale de umplutură; sau
·
câmpul a fost prevăzut cu
drenuri sau a suporat lucrări de subsolaj în ultimele 12 luni.
11.3.1 Aplicarea îngrăşămintelor pe
terenuri înclinate
250. Pe astfel de terenuri există un risc crescut al pierderilor de
azot prin scurgeri de suprafaţă, care depind de o serie de factori
cum sunt: panta terenului, caracteristicile solului (în special permeabilitatea
pentru apă), sistemul de cultivare, amenajările antierozionale
şi în mod deosebit cantitatea de precipitaţii. Riscul este maxim când
îngrăşămintele sunt aplicate superficial şi urmează o
perioadă cu precipitaţii abundente.
251. Pe astfel de terenuri fertilizarea trebuie făcută numai prin
încorporarea îngrăşămintelor în sol şi ţinând cont de
prognozele meteorologice ( nu se aplică îngrăşăminte, mai
ales dejecţii lichide, când sunt prognozate precipitaţii intense).
252. O atenţie deosebită trebuie acordată culturilor pomicole şi viticole, situate de
regulă pe astfel de terenuri, la care procesele de eroziune a solului
şi, implicit, pericolele de pierdere a nutrienţilor prin
şiroire, sunt mai frecvente şi mai intense.
11.3.2 Aplicarea îngrăşămintelor pe
terenuri adiacente cursurilor de apă şi a captărilor de apă
potabilă
Măsuri speciale la aplicarea
îngrăşămintelor se impun pe terenurile din vecinătatea
cursurilor de apă, lacurilor, captărilor de apă potabilă,
care sunt expuse riscului de poluare cu nitraţi (şi în unele situaţii cu fosfaţi)
transportaţi cu apele de drenaj şi scurgerile de suprafaţă.
253. Se impune păstrarea fâşii de protecţie faţă
de aceste ape, late de minimum 5 - 6 m în cazul cursurilor de apă, cu
excepţia dejecţiilor lichide, la care banda de protecţie trebuie
să fie lată de cel puţin
30 m pentru cursuri de apă şi de 100 m pentru captări de
apă potabilă. În zonele de protecţie nu se aplică şi
nu se vehiculează îngrăşăminte.
254. Efluentul de
siloz nu se aplică în zonele de protecţie a cursurilor de apă.
Înainte de a fi administrat pe teren, trebuie diluat cu o cantitate de apă
echivalentă cu cantitatea de efluent. Nu se aplică mai mult de 50 m3/ha
din efluentul diluat.
11.3.3 Aplicarea îngrăşămintelor pe
terenuri saturate de apă, inundate, îngheţate sau acoperite de
zăpadă
255. Pe soluri periodic saturate cu apă sau inundate, trebuie ales
momentul de aplicare a îngăşămintelor atunci când solul are o
umiditate corespunzătoare, evitîndu-se astfel pierderile de azot nitric cu
apele de percolare şi cu scurgerile, precum şi pierderile prin
denitrificare sub formă de azot elementar sau oxizi de azot.
256. Pentru culturile de orez, (care în prezent ocupă suprafeţe
mici în România, dar în viitor se prevede creşterea lor), se
recomandă ca fertilizarea cu azot să fie făcută cu azot amoniacal
sau amidic, care trebuie aplicat cu 2 -3 zile înainte de inundarea terenului
pentru a permite azotului amidic să se transforme pe cale enzimatică
în azot amoniacal, formă reţinută de sol prin schimb ionic.
257. Pe cât posibil, trebuie evitată aplicarea
îngrăşămintelor cu azot pe soluri în pantă, îngheţate
sau acoperite cu zăpadă, deoarece există riscul de spălare
a nitraţilor la încălzirea vremii.
XII Aplicarea fertilizanţilor cu Fosfor
Aşa cum s-a precizat la punctul 8.1, fosforul
din îngrăşămintele aplicate în sol are o mobilitate redusă,
fiind în cea mai mare parte reţinut în forme reversibil adsorbite de pe
coloizii solului. Din acest motiv,
aplicarea îngrăşămintelor cu fosfor are mai puţine
restricţii legate de protecţia mediului. Probleme pot să
apară pe soluri nisipoase, intens fosfatate, (prin infiltraţie în apa
freatică) şi pe terenuri în pantă, susceptibile la eroziune, la
care sunt posibile pierderi prin particulele de sol antrenate în scurgerile de
suprafaţă, dacă îngrăşămintele fosfatice au fost
aplicate prin încorporare în primii 10 cm de la suprafaţa solului.
258. Pe majoritatea solurilor cultivate, se
recomandă aplicarea îngrăşămintelor fosfatice prin
răspândire uniformă pe sol, urmată de o lucrare mecanică de
încorporare (cu arătura sau cu lucrările de pregătire a patului
germinativ).
259. Foarte eficiente sunt şi aplicările
şi aplicările de pornire, pe rând sau în benzi, odată cu
semănatul sau plantatul culturilor, cu încorporarea
îngrăşământului la 5-6 cm lateral şi la 5-6 cm sub
sămânţă. Se poate
aplica în acest mod circa 20- 35 % din doza de fosfor).
260. O menţiune specială trebuie
făcută în legătură cu folosirea fosforitelor neactivate
şi activate. Acestea sunt surse eficiente de fosfor numai pe soluri
nesaturate cu baze, sărace în fosfaţi mobili.
XiiI
Aspecte de management al terenurilor agricole în ceea ce priveşte dinamica
azotului
13.1 Principii generale
Producţii ridicate, specifice agriculturii
intensive, reclamă cantităţi mari de nutrienţi pe care
solurile României, chiar şi cele mai fertile, nu le pot asigura în
totalitate, fiind necesar să fie completate prin fertilzare. O parte mai
mare sau mai mică din îngrăşămintele aplicate rămâne
neconsumată de culturi, putând fi pierdută (în special cele cu azot)
în anumite condiţii de sol, topografie şi climă, prin scurgerile de
suprafaţă sau cu apele de infiltraţie, existând riscul de
poluare a mediului acvatic.
Intensitatea şi volumul pierderilor depind de
numeroşi factori, cum sunt: cantitatea, tipul epoca şi tehnicile de
aplicarea îngrăşămintelor, intensitatea şi distribuţia
precipitaţiilor, modul de lucrare a solului, tipul de cultură şi
rotaţia practicată, modul de gestionare a reziduurilor vegetale, etc.
261. Pentru reducerea piederilor de azot şi a
riscului de poluare a apelor se recomandă unele măsuri de
agrotehnică generală:
·
alegerea
unor rotaţii adecvate, care să asigure menţinerea solului
acoperit cu vegetaţie o perioadă cât mai îndelungată, mai ales
în sezoanele umede (toamnă, iarnă), cu precipitaţii mai
abundente;
·
gestionarea
corectă a reziduurilor vegetale, mai ales a celor cu raport C/N ridicat;
·
limitarea
la strictul necesar a lucrărilor de mobilizare a solului.
13.2 Rotaţia culturilor
şi culturi succesive
După cum s-a mai menţionat, pierderile de
nitraţi din sol sunt mai intense în sezoanele cu precipitaţii mai
abundente, când, de regulă, solul este lipsit de vegetaţie. În condiţiile
specifice ţării noastre, după culturile anuale rămân în sol
cantităţi mai mari sau mai mici de azot mineral provenit de la
fertilizările anterioare (circa 50% din azotul aplicat rămâne
neconsumat de culturi) şi din mineralizarea materiei organice din sol.
262. Mineralizarea este mai intensă toamna, când
se întrunesc condiţii favorabile de temperatură şi umiditate)
şi când există, de asemenea, un risc crescut de poluare a apelor cu
nitraţi. În contracararea acestui
fenomen rotaţia cuturilor are un rol esenţial. Se recomandă
intercalarea în rotaţie cu cultura principală a unei culturi cu
creştere rapidă, capabilă să valorifice azotul rezidual
şi care în primăvară poate fi folosită ca
îngrăşământ verde pentru cultura de
primăvară-vară.
263. Alte mijloace complementare de reducere a
azotului rezidual pot fi următoarele:
-
limitarea
la strictul necesar a lucrărilor de mobilizare a solului, ştiut fiind
că acestea intensifică procesele de mineralizare a materiei organice;
-
reducerea
la minim a perioadelor când solul este necultivat;
-
rotaţii
în care să fie inclusă o cultură de toamnă;
-
introducerea
de culturi intercalate, din specii autohtone, rezistente la frig şi
îngheţ, cu sistem radicular puternic, capabile să ocupe rapid terenul
şi să formeze un covor vegetal suficient de des şi de omogen ca
să protejeze solul de efectul precipitaţiilor de toamnă - iarnă;
-
în
rotaţiile cu leguminoase trebuie introdusă o cultură care
să valorifice foarte bine azotul fixat biologic, rămas în sol în urma
culturii leguminoase.
13.3 Culturi permanente
264. Pe terenuri
ocupate cu culturi permanente, pierderile de nitraţi sunt mai mici,
aceştia fiind absorbiţi în permanenţă de vegetaţie.
Excepţie o constituie situaţiile în care se aplică
cantităţi mari de îngrăşăminte organice lichide
şi semilichide, mai ales la aplicare neuniformă. În asemenea
situaţii, poate fi depăşită capacitatea solurilor de
stocare a nutrienţilor şi a plantelor de consum a acestora, crescând
riscul de transfer a acestora în apele subterane şi de
suprafaţă.
XIV
Prevenirea poluării apelor de suprafaţă şi a apelor
subterane cauzate de fertilizanţi în cazul irigaţiilor şi
udărilor
Irigarea culturilor în zonele de soluri cu regim
hidric exudativ, este o măsură agrotehnică de primă
importanţă în asigurarea unor
producţii vegetale ridicate din punct de vedere cantitativ şi
calitativ.
Pe terenurile irigate, în anumite situaţii,
poate însă creşte riscul de poluare a apelor cu nitraţi prin
antrenarea lor în profunzime pe de o parte datorită dozelor mai mari de
îngrăşăminte care se aplică la culturile irigate şi pe
de altă parte datorită realizării în sol a unor condiţii
optime de umiditate pe o perioadă mai lungă, condiţii care
favorizează mineralizarea materiei organice şi formarea de
nitraţi.
Gravitatea riscului de polure cu nitraţi a
apelor depinde de o serie de factori, cum sunt: abundenţa nitraţilor
existenţi în sol, cantitatea de apă aplicată, metoda de irigare
practicată, caracteristicile solului (în special permeabilitatea şi
capacitatea de reţinere a apei), precum şi cantităţile de
nitraţi preluate de cultură.
Cu cât solul este mai permeabil şi are o
capacitate de reţinere mai mică, cu atât riscul de poluare cu
nitraţi este mai mare. Astfel de condiţii şi întâlnesc în
România numai pe soluri cu textură grosieră (soluri nisipoase) cu
nivelul pânzei freatice situat la mică adâncime (cca 2 m), intens culturalizate,
pe care se aplică doze mari de îngrăşăminte cu azot.
Pe solurile irigate, cu textură mijlocie şi
fină, la care apa freatică este situată la adâncimi mai mari de
2 m riscul de disipare a nitraţilor în mediu ambiant este foarte redus.
265. Câteva măsuri recomandate de prevenire a
poluării cu nitraţi pe terenuri irigate sunt următoarele:
-
alegerea
tehnicii de irigare şi a cantităţilor de apă aplicate în
funcţie de caracteristicile solului;
-
aplicarea
irigării cât mai uniform posibil pentru a evita formarea unor zone cu
exces de apă, unde pot apărea scurgeri de suprafaţă;
-
momentul
irigării să fie astfel ales încât cultura să sufere de un
uşor deficit hidric, pentru că într-o asemenea situaţie apa
aplicată se consumă foarte intens;
-
măsuri
de stimulare a formării unui sistem radicular foarte bine dezvoltat,
capabil să exploreze un volum mai mare de sol şi să utilizeze
mai intens apa şi nutrienţii;
-
adaptarea
unei metode de irigare mai potrivită cu solul şi topografia
terenului, cu cantitatea şi calitatea apei disponibile, cu exigenţele
culturii şi condiţiile climatice din zonă;
-
pe soluri
cu permeabilitate mare este contraindicată irigarea prin curgere
gravitaţională, pe astfel de soluri se recomandă irigarea
localizată cu picătura sau cu miniaspersoare;
-
pe soluri
cu textură medie şi fină, cu grad scăzut de infiltrare
şi capacitate mare de reţinere a apei, se pot practica diferite
metode de irigare.
Xv Planuri
de fertilizare şi registrul evidenţei utilizării
fertilizanţilor în exploataţiile agricolE
266. Fiecare producător agricol trebuie să înţeleagă
necesitatea evaluării corecte şi urmăririi periodice a
necesarului de nutrienţi ai plantelor în baza unor previziuni realiste, în
funcţie de condiţiile tehnologice locale, sol, clima şi
randamentul scontat al producţiei. În acest mod se pot evita excesele
şi se pot corecta deficitele de nutrienţi.
267. O atenţie specială trebuie acordată fertilizării
cu azot, din cauza complexităţii comportamentului acestui nutrient în
sol şi a uşurinţei cu care se poate pierde sub formă de
nitraţi prin antrenare cu apele de infiltraţie şi cu scurgerile
de suprafaţă.
268. Din raţiuni economice dar şi de ordin ambiental, se impune o
corectă gestiune a îngrăşămintelor la nivelul
exploataţiei agricole sau agro-zootehnice. Pentru atingerea acestui
obiectiv este necesar să se alcătuiască un plan de fertilizare
cu azot şi cu ceilalţi nutrienţi, pentru fiecare cultură,
respectiv solă sau parcelă ocupată de o anumită
cultură.
269. În planul de fertilizare trebuie specificat tipul de
îngrăşământ folosit, cantitatea epocile şi tehnicile de
aplicare. El trebuie alcătuit pe baza unui studiu agrochimic efectuat de
organele de specialitate ale Ministerului Apelor, Alimentatiei si Padurilor.
270. În planul de fertilizare o atenţie deosebită trebuie
acordată utilizării dejecţiilor organice lichide şi
semilichide provenite din fermă sau din exterior, deoarece acestea pot
conţine unele elemente sau substanţe nocive, cum sunt de ex. metalele
grele, capabile să se acumuleze în sol şi să producă
fenomene de toxicitate în lanţul trofic.
271. În alcătuirea planului de fertilizare trebuie plecat de la o
balanţă a principalilor nutrienţi.
272. Datorită variabilităţii mari a culturilor şi a
solurilor, balanţa nutrienţilor trebuie făcută pentru
fiecare parcelă sau pentru un grup de parcele relativ uniforme.
273. După stabilirea dozelor de nutrienţi necesare perntru
realizarea unei recolte raţional planificată, se procedează la o
inventariere a materialelor fertilizante existente sau produse în fermă
şi apoi la procurarea (cumpărarea) în completare de alţi
fertilizanţi.
274. Cantitatea de
îngrăşăminte minerale şi organice aplicată pe unitatea
de suprafaţă nu trebuie să depăşească 170 - 210
kgN/ha.an. În aceste trebuie inclus
şi azotul din dejecţiile lichide ajuns direct pe sol de la animale în
timpul păşunatului. Pentru exploataţiile din zone vulnerabile la
poluarea apelor cu nitraţi este interzisă depăşirea
cantităţilor menţionate.
În anexa 4 este indicat numărul de animale de diferite
specii care produc anual o cantitate de dejecţii corespunzătoare la
170 -210 kg N.
275. Pe lângă planul de fertilizare, în exploataţie trebuie
ţinut un registru privind istoricul fertilizării pe fiecare
parcelă sau solă, în care trebuie notat în fiecare an plantele
cultivate, tipul şi dozele de îngrăşăminte aplicate,
concentraţia acestora în nutrienţi, momentele de aplicare şi
producţiile obţinute. Asemenea informaţii sunt deosebit de utile
la perfecţionarea permanentă a planului de fertilizare precum şi
în gestionarea economică a exploataţiei.
XVI măsuri şi lucrări de
conservare şi îmbunătăţire a calităţii solului
Degradarea stării fizice a solului este definită prin distrugerea
sa practic ireversibilă sau uşor reversibilă. În această
secţiune sunt prezentate procedee privind reducerea ori prevenirea
degradării fizice a solului. Nu sunt prezentate detalii în acest Cod
privind lucrările de drenaj şi de menţinere a acestora.
Totuşi, pe multe soluri, este important a ne asigura că aceste
sisteme funcţionează eficient şi controlează apa din sol.
16.1. Eroziune
Eroziunea solului constă în pierderea
particulelor de sol prin acţiunea apei şi vântului. Riscul erozional
trebuie minimalizat printr-un management adecvat. Adâncimea de
înrădăcinare şi cantitatea de apă accesibilă pentru
plante se reduce. Aceste procese sunt şi mai intense pe solurile
subţiri, unde roca este mai aproape de suprafaţă.
Intensificarea eroziunii conduce la pierderea treptată a stratului
superficial de sol şi astfel la reducerea fertilităţii solului
prin pierderea particulelor fine de sol bogate în nutrienţi.
Eroziunea contribuie la creşterea riscului faţă de
inundaţii prin intensificarea scurgerilor, blocarea drenurilor şi
canalelor de drenaj.
276. Covorul vegetal protejază solul împotriva eroziunii, dar pot avea
loc modificări semnificative pe solurile arabile ori pe terenurile intens
păşunate, ori pe terenurile recent defrişate.
277. Independent de pierderile de sol, culturile agricole în primele faze
de vegetaţie pot fi afectate prin pierderea solului din jurul
rădăcinilor (prin procesul de spălare) sau prin ruperea şi
detaşarea lor în atmosferă odată cu particulele de praf
datorită eroziunii eoliene. În astfel de condiţii culturile agricole
trebuie reînsămânţate, ceea ce înseamnă costuri suplimentare
şi risc crescut de pierdere sau reducere severă a recoltei
următoare. Pot fi necesare lucrări suplimentare pentru uniformizarea
suprafeţei solului. De asemenea, curăţirea canalelor, drenurilor
de sedimente devine costisitoare.
278. Apele de suprafaţă pot fi contaminate de către
sedimente, nutrienţi, pesticide care se găsesc în solul erodat.
279. Lacurile destinate creşterii peştelui pot fi serios
degradate prin sedimente depozitate. Cazuri evidente au loc în imediata
vecinătate a diferitelor lacuri de acumulare dar procese semnificative se
pot produce şi în zonele de deal unde vegetaţia este afectată
prin păşunat excesiv, ori chiar în zonele cu lacuri, eleştee
piscicole sau recreative.
Eroziunea poate cauza probleme negative deosebite zonelor învecinate, chiar
populaţiilor locale; de exemplu prin inundaţii, prin depozitarea
sedimentelor pe arterele de circulaţie, ori pe proprietăţile
învecinate.
280. Fiecare deţinător de teren are obligaţia de a lua toate
măsurile necesare pentru prevenirea eroziunii, iar dacă s-a produs
deja atunci trebuie întreprinse lucrări pentru a înlătura orice
sedimente depozitate.
281. Chiar şi simplele scurgeri de suprafaţă –
făgaşele - pot deveni foarte importante. De asemenea, chiar dacă
aceste scurgeri nu sunt cu particule de sol pot deveni dăunătoare,
pot polua apa de suprafaţă cu nutrienţi şi pesticide aflate
în soluţie sau ataşate particulelor foarte fine. Scurgerile de la
crescătoriile de animale pot avea efecte similare.
Eroziunea prin apă
Eroziunea prin apă duce în aceeaşi măsură la pierderea
solului de pe terenurile arabile situate pe pantă, ca şi de pe
terenurile care sunt alternativ sub folosinţă la arabil şi apoi
cultivate cu plante perene dacă sunt situate pe pante. Procesele
erozionale se pot produce atunci când apa din precipitaţii este mai mare
decât cantitatea de apă pe care o poate absorbi solul.
Evenimentele climatice care
provoacă scurgeri nu sunt atât de rare pe cât se crede. Există un
risc semnificativ al proceselor erozionale de suprafaţă-ogaşe
şi rigole-care se produc pe terenurile susceptibile atunci când cad peste
15 mm precipitaţii/zi sau peste 4mm/oră. Eroziunea moderată se
produce pe solurile nisipoase, uşor lutoase atunci când cad ploi
puternice, pe terenuri în pantă, cu infiltraţie redusă.
282. Eroziunea poate fi sub forma unor simple scurgeri (run-off) care
conţin particule fine de sol sau poate deveni mult mai serioasă prin
formarea ogaşelor şi rigolelor (rills, gullies).
În tara noastră procesul
erozional s-a intensificat, cu precădere, din păcate în ultimii ani
ca urmare, atât a exploatării neraţionale a fondului forestier dar
şi a fondului funciar şi a aplicării unui sistem tehnologic
total necoresunzător în special pe terenurile aparţinând
gospodăriilor mici şi mijlocii.
Eroziunea prin apă s-a intensificat mai ales datorită
cultivării prăşitoarelor, urmelor ce rămân pe sol în urma
efectuării diferitelor operaţii din amonte în aval şi invers,
pregătirii unui pat germinativ fin şi îndepărtării
gardurilor vii şi altor bariere de protecţie. Înainte de efectuarea
tuturor lucrărilor agricole, cu deosebire a arăturii, ori
reânsămânţării pajiştilor care sunt situate pe pante ori în
zone de câmpie de revărsare a râurilor, trebuie avut în vedere
posibilitatea producerii eroziunii.
283. Păşunatul, chiar mai
puţin intensiv în astfel de zone nu face decât să stimuleze
intensificarea proceselor erozionale. Este daunator pasunatul pe digurile de
protecţie de pe lângă râuri de către animale; distrugerea
acestora este inevitabila si constituie o sursă importantă de
creştere a cantităţii de sedimente.

Figura
16.1.1 Eroziunea prin apa poate apare in câmpurile cultivate in pantă
(preluată după Codul de Bune Practici Agricole – Protecţia
Solului realizat de Marea Britanie)
284. În zonele de risc pentru prevenirea eroziunii sunt necesare
măsuri speciale elaborate şi planificate la nivel local, de
fermă, de parcelă, punctând zonele de risc ridicat la scurgere.
Zonele cu relief neuniform, deluroase, muntoase, abrupte sau cu pante lungi
sunt în mod special vulnerabile, scurgerile acumulându-se în văi. În
zonele cu nivel ridicat de neuniformitate care sunt străbătute de
văi înguste scurgerile se acumulează în cantităţi
apreciabile.
285. Controlul apei drenate din zonele
cultivate se efectuează prin lucrări specifice de drenaj. Trebuie
acordată atenţie specială eliminării sedimentelor care se
acumulează în canale şi drenuri.
Riscul erozional poate fi
semnificativ redus printr-un management agricol cât mai bun.
286. Evitarea lucrărilor sau
reducerea numărului lor, lucrarea solului sau intrarea pe soluri umede
sunt de o mare importanţă. Pe solurile susceptibile la eroziune,
compactarea de suprafaţă reduce abilitatea, capacitatea solului de a
absorbi apa, aceasta determinând apariţia băltirii şi
intensificarea eroziunii. Aceste procese negative ar trebui corectate înainte
de a semăna cultura următoare.
287. Să se evite pregătirea unui pat germinativ fin care
determină apariţia proceselor de degradare fizică la
suprafaţă: colmatarea spaţiului poros şi crustificarea.
Este necesar în aceste condiţii creşterea conţinutului de
materie organică pentru prevenirea proceselor degradării fizice de
suprafaţă.
288. Pentru protecţia solului, mai ales la suprafaţă,
acoperirea cu vegetaţie este crucială. Acolo unde riscul erozional
este ridicat semănatul culturilor de iarnă şi
reînsămânţarea culturilor ierboase este de mare importanţă.
Cel puţin 25% din suprafaţa arabilă ar trebui acoperită cu
astfel de culturi. În astfel de situaţii, prăşitoarele trebuie
evitate.
289. Spaţiile destinate
trecerii maşinilor agricole pentru efectuarea tratamentelor chimice, chiar
în cazul culturilor neprăşitoare, vor fi deschise numai după
răsărirea plantelor. Dacă acest lucru nu este posibil,
datorită managementului de cultivare al culturii respective, atunci în
spatele roţilor maşinilor agricole se recomandă un sistem de
afânare superficială, care să contribuie la reducerea
compactării zonei respective şi astfel a riscului erozional.
290. Semănatul şi cultivarea plantelor, ca şi toate
celelalte operaţii agricole pe terenurile care sunt situtate în pantă
să se efectueze doar pe curbele de nivel. Pentru agricultura
mecanizată este de preferat ca la arabil să se utilezeze doar acele
terenuri care au pantă rezonabilă.
291. Pentru zonele care au terenuri
în pantă abruptă sau nivel ridicat de neuniformitate, doar efectuarea
lucrărilor pe curbele de nivel nu sunt suficiente. În aceste zone,
lucrările agricole efectuate transversal pe curbele de nivel conduc la
intensificarea proceselor de scurgere, cu deosebire pe urmele maşinilor
agricole. Pe terenurile cu pantă mare acest risc este deosebit de mare.
292. Culturile prăşitoare,
cu deosebire rădăcinoasele şi legumele nu sunt potrivite pentru
terenurile situate în pantă şi afectate de eroziune.
293. Atunci când se foloseşte plugul reversibil şi se
efectuează arătura perpendicular pe pantă se recomandă ca
întoarcerea brazdei să se efectueze spre amonte pentru a reduce eroziunea
şi deplasarea (alunecarea) lentă a solului.
294. După efectuarea lucrărilor de recoltare, pentru protejarea
solului la suprafaţă, este necesar ca resturile vegetale tocate sa
ramana pe teren.
295. Solul nu va fi niciodată menţinut “ca ogor negru sau curat
de resturi vegetale”. De altfel, această măsură este
recomandabilă pentru toate solurile care sunt în folosinţă la
arabil. Pentru aceasta lucrarea de arătură cu întoarcerea brazdei
poate fi înlocuită cu o lucrare superficială de discuit sau o
altă lucrare asemănătoare efectuată de exemplu cu cizelului
(uneori recunoscute ca lucrări de conservare a solului). Astfel de
practici au avantajul că, conduc la creşterea conţinutului de
materie organică în stratul superficial al solului.
296. Un pat germinativ mai grosier este mai puţin vulnerabil la
procesele erozionale decât unul fin.
297. După culturile semănate toamna, mai ales pe terenurile
vulnerabile faţă de erozionale, şi în condiţii de umiditate
ceva mai ridicată, tăvălugirea nu este recomandată.
298. În anumite condiţii sunt recomandate plante protectoare
semănate în cultură ascunsă sau plante cum sunt: secara,
muştarul, lupinul semănate toamna timpuriu, care apoi sunt
încorporate în sol primăvara înainte de semănat printr-o
arătură superficială, oferă un foarte bun control pentru eroziunea
eoliană şi prin apă pe solurile susceptibile la astfel de
procese. De asemenea, o astfel de metodă poate reduce spălarea
nitraţilor.
299. În perioada de iarnă este de preferat ca solul să fie
acoperit cu vegetaţie (să rămână nelucrat), deci ca mirişte,
porumbişte, sau acoperit cu mulci vegetal. Porumbiştea nu oferă
suficientă protecţie împotriva eroziunii şi din acest motiv, nu
numai porumbul, dar şi alte prăşitoare sunt evitate.
300. Terenul pregătit pentru plantarea cartofilor (bilonat), dar în general
patul germinativ pregătit pentru cultura legumelor prezintă un risc
ridicat faţă de procesele erozionale.
301. Abilitatea solului de a rezista proceselor de degradare fizică,
mai ales erozionale poate fi îmbunătăţită, în
condiţiile cultivării legumelor, numai realizând biloanele
perpendicular pe direcţia pantei, şi săpând mici gropiţe
între biloane de-a lungul brazdelor pentru a îmbunătăţi
absorbţia apei şi reducerea scurgerilor şi deci de a preveni
procesele erozionale. Aceste metode sunt eficiente mai ales pentru culturile
irigate.
302. Dacă irigarea este necesară, atunci aplicarea apei trebuie
astfel realizată încât procesele de scurgere şi erozionale să
fie evitate. Este necesar ca apa de irigaţie să se aplice în acord cu
cerinţele culturilor, să nu se aplice în exces, să nu se aplice
norme de udare mari, iar dacă este aplicată prin aspersiune
mărimea picăturii este de preferat să fie cât mai redusă.
303. Picăturile mari conduc rapid la dezvoltarea proceselor de
degradare la suprafaţa solului cauzând mai ales: înnămolirea,
colmatarea spaţiului macroporos, crustificarea datorită
destructurării agregatelor structurale.
304. Dacă procesele de scurgere încep să apară se va
renunţa la irigaţie sau se va trece la irigare localizata.
305. Scurgerile prin conducte trebuie evitate şi apa trebuie
drenată cu mare grijă de la echipamentul deconectat.

Figura 16.1.2. Micile obstacole in calea apei
realizate pe curbele de nivel reduc scurgerea (preluată după Codul de Bune Practici Agricole –
Protecţia Solului realizat de Marea Britanie)
306. Dacă eroziunea prin apă este o problemă serioasă
atunci este necesar să se aplice ca primă urgenţă
următoarele măsuri:
·
crearea de benzi înierbate
permanente ca mijloace tampon, ca spaţii strategice pe terenurile situate
în pantă pentru reducerea proceselor de scurgere şi colmatarea
văilor adiacente, sau a apelor de suprafaţă;
·
modificarea structurii culturilor în rotaţie, introducerea
ierburilor perene, păstrarea acoperită cu resturi vegetale a suprafeţei
solului;
·
îmbunătăţirea
hidrostabilităţii agregatelor structurale ale solului la
suprafaţă prin aplicare de materiale organice
(îngrăşăminte de la complexele de animale, nămoluri
compostate, resturi vegetale, etc.) sau prin utilizare de stabilizatori sau
condiţionatori chimici (PAM, VAMA, POLINILI) acolo unde este posibil;
·
construirea unor mici
diguleţe, gărduleţe de-a lungul curbelor de nivel pentru
reducerea scurgerilor;
307. Benzile tampon sunt permanent înierbate cu ierburi cultivate sau cu
vegetaţie naturală. Acestea au un rol deosebit de important în
prevenirea proceselor de scurgere şi astfel în pătrunderea şi
depunerea sedimentelor în apele de suprafaţă. Totuşi, acestea nu
reprezintă o soluţie de lungă durată pentru reducerea
poluării apelor cu sedimente ori pentru reducerea levigării
nutrienţilor şi altor agrochimicale. Acolo unde există un proces
erozional sever, sau scurgeri excesive, acestea pot fi diminuate pe alocuri
prin realizarea unor canale preferenţiale de scurgere.
308. Benzile tampon sunt cele mai potrivite şi eficiente pentru
prevenirea scurgerilor excesive de apă pe terenurile situate în pantă
dacă interceptează aceste aceste canale de scurgere şi în acest
mod se reduce şi viteza de înaintare. Totuşi, această
metodă nu este fezabilă, nu poate fi considerată o soluţie
general valabilă, de exemplu, unde terenul este în sistem de
folosinţă în rotaţie, adică anumite perioade nu este
cultivat. Cele mai bune rezultate sunt obţinute dacă se
plantează benzi tampon cu arbuşti (gard viu).
309. Trebuie să precizam că benzile înierbate sunt deosebit de
eficiente în mişcarea (spălarea) nitraţilor şi atunci când
pânza de apă freatică este situată la mică adâncime. Acesta
nu este însă un caz frecvent, dar condiţiile de anaerobioză din
terenurile saturate (cu exces de apă) pot fi îmbunătăţite
prin benzile înierbate care pot contribui la reducerea concentraţiei de
nitraţi prin procesele de denitrificare. Acolo unde aceste benzi tampon
sunt eficiente, lăţimea lor optimă depinde de tipul de sol, climat,
topografie şi aceasta ar putea fi cuprinsă între 2 şi 50 m.
310 Mărimea (lăţimea) acestor benzi tampon este
variabilă de la un loc la altul fiind dependentă de condiţiile
locale. În cele mai multe cazuri această lăţime ar fi de 20 m
minimum. În Uniunea Europeană s-a pledat pentru reducerea acestei
lăţimi lăţimea, astfel că 2 până la 6 m poate fi
considerată o lăţime acceptabilă.
311. În anumite condiţii specifice, ierburile perene pot fi introduse
în rotaţiile culturilor arabile sau, mai mult decât atât, se pot introduce
benzi care sunt permanent înierbate sau împădurite.
312. În multe cazuri trebuie elaborate metodologii specifice la nivel
naţional, pentru zonele care au nivel ridicat de susceptibilitate în
raport cu diferitele procese de degradare -compactare de adâncime, eroziune,
poluare cu nitraţi sau alte substanţe toxice- zone, care să fie
sub permanentă supraveghere, acestea devenind pe cât posibil zone cu un
nou tip de habitat, încurajându-se trecerea de la arabil la alte
folosinţe.
313. Organizarea teritoriului ar
trebui să permită ca zonele cu terenurile cele mai vulnerabile
să fie protejate prin introducerea culturilor ierboase perene.
314. Dacă un proprietar are un teren arabil impozabil, dar care este
afectat de către eroziune sau un alt proces grav de degradare, atunci
exista posibilitatea de a treace la altă categorie. De aceea, este necesar
să fie consultaţi specialişti în domeniul respectiv.
315. Atunci când se trece la împădurirea sau defrişarea unei zone
este obligatoriu să se ia măsuri pentru evitarea procesele
erozionale.
316. Pentru a preîntâmpina procesele de compactare determinate de
către maşinile de semănat (plantat) în special pe pante, pe
solurile subţiri, pe solurile turboase, de fapt toate solurile care
manifestă sensibilitate faţă de acest proces de degradare, se
vor păstra resturi vegetale sau alte materiale organice la suprafaţa
solului, acolo unde este posibil. Atenţia va fi mărită acolo
unde sunt instalate canale de irigaţie, căi de acces, drumuri.
317. Creştera animalelor poate, de asemenea, spori riscul erozional,
mai ales al eroziunii prin apă, a compactării de suprafaţă.
Trebuie evitate practicile care determină
călcarea excesivă a terenului, aceasta conducând la creşterea
scurgerii şi eroziunii. Probleme pot apărea datorită următoarelor cauze:
·
număr prea mare de animale
pe unitatea de suprafaţă în special în condiţii de umiditate
ridicată a terenului;
·
păşunat intensiv în
benzi şi în apropierea spaţiilor de hrănire din cursul iernii;
·
urme intense de animale sau
maşini agricole în apropierea cursurilor de apă sau zonelor naturale
umede;
·
păşunat intens în
apropierea cursurilor de apă, a malurilor, a digurilor;
·
acces necontrolat la cursurile
de apă determinând erodarea malurilor.
318. Pentru a controla accesul animalelor la cursurile de apă poate fi
necesară îngrădirea spaţiului respectiv. Inspectoratele de
Protecţie a Mediului trebuie să controleze astfel de zone şi
să ofere asistenţă tehnică necesară pentru
protecţia mediului înconjurător.
319. Creşterea suinelor în regim liber poate determina procese de
compactare, scurgere, eroziune, spălare a nitraţilor. Alegerea
şi organizarea spaţiilor pentru un astfel de păşunat este
necesară pentru minimizarea riscului producerii oricăror procese de
degradare. La amplasarea acestor spaţii, trebuie să
se ia în considerare panta, tipul de sol, precipitaţiile.
320. Pentru prevenirea proceselor
degradării terenului, a compactării şi mai ales a scurgerilor,
este necesară menţinerea cât mai uniformă a covorului vegetal;
atunci când acesta începe să se degradeze animalele trebuie mutate într-o
altă parcelă.
321. Căile de acces ale
vehiculelor trebuie astfel organizate încât urmele lor să nu determine
scurgeri.
322. Procesele erozionale în zonele înalte (deal, munte) conduc la
creşterea cantităţii de sedimente în apele curgătoare
şi astfel la compromiterea inmultirii pestilor prin degradarea
spaţiilor pentru depunerea icrelor.
323. Atunci când păşunatul excesiv poate determina sau provoca
procese de degradare a solului sunt recomandate următoarele măsuri:
·
reducerea
încărcăturii de animale la suprafaţă, şi astfel a
intensităţii de păşunat;
·
zonele de hrănire nu vor
fi localizate în apropierea cursurilor de apă;
·
oriunde sunt organizate
spaţii de hrănire călcarea excesivă a terenului trebuie
evitată în deosebi pentru prevenirea compactării, eroziunii;
·
atenţie specială se
va acorda şi zonelor vulnerabile care sunt deja sub control;
·
zonele erodabile vor fi
protejate prin stimularea regenerării covorului vegetal. Pot fi necesare
măsuri de protecţie a solului, chiar prin îngrădire, până
la refacerea completă a covorului vegetal.
Eroziunea eoliană
Eroziunea eoliană în mod normal afectează cu precădere
solurile nisipoase, turboase, prăfoase mai ales dacă nu sunt
acoperite cu vegetaţie. Solurile arabile după semănat până
la răsărire şi la realizarea unui covor vegetal încheiat, de
regulă în sistemele tehnologice convenţionale nu sunt acoperite cu
vegetaţie, nu sunt protejate, fiind expuse la acţiunea directă a
diferiţilor factori de risc.
Dacă solurile sunt predispuse la eroziune şi sunt cultivate,
atunci sunt necesare măsuri de control, de protecţie. Pe terenurile
cele mai vulnerabile unele culturi agricole, mai ales prăşitoarele,
vor fi evitate.
Procesul erozional eolian poate fi redus prin micşorarea vitezei
vântului la suprafaţa solului, mărind stabilitatea suprafeţei
solului şi imobilizând (fixând) particulele de sol în agregate structurale
stabile. Metode, măsuri curente pentru controlul acestui proces negativ
sunt descrise în cele ce urmează.
324. Pentru protecţia solului împotriva eroziunii eoliene, ca şi
pentru protecţia culturilor agricole sunt necesare perdele de
protecţie, pomi cultivaţi în rânduri sau garduri vii. Perdelele de
protecţie conduc la reducerea vitezei vântului cu până la 30–50%; cu
cât distanţa dintre perdeaua de protecţie şi terenul protejat
este mai mare cu atât sunt mai eficiente. Este recomandat, însă ca
această distanţă să nu fie mai mare de 20 de ori înălţimea
perdelei de protecţie.
325. Eficienţa perdelei de protecţie depinde, de asemenea, de
direcţia curenţilor de aer, a vântului dominant. Informaţii
utile privind frecvenţa, direcţia vânturilor ce contribuie la
declanşarea şi intensificarea acestui proces de degradare pot fi
obţinute de la serviciile meteorologice locale şi apoi se poate
decide unde se vor amplasa aceste cordoane sau perdele de protecţie.
326. Perdelele de protecţie, de asemenea, au rol pozitiv important în
menţinerea şi dezvoltarea unui mediu sănătos pentru
animalele sălbatice şi astfel de încurajare a
biodiversităţii.

Figura
16.1.3. Perdelele de protectie reduc eroziunea eoliana (preluata dupa Codul de
Bune Practici Agricole – Protectia Solului realizat de Marea Britanie)
327. Culturile cerealiere de toamnă, cum sunt: grâul, secara, orzul,
sau dintre plantele tehnice muştarul pot fi, de asemenea, folosite ca
plante protectoare in special pentru perioada de iarnă.

Figura
16.1.4. Intercalarea materialului saditor cu plantele de primavara contribuie
la diminuarea efectului eroziunii eoliene (preluata dupa Codul de Bune Practici
Agricole – Protectia Solului realizat de Marea Britanie)
328. Cultivarea de material săditor (pepinieră) intercalat cu
plante de primăvară contribuie, atât la protecţia solului, cât
şi a culturilor de primăvară.
329. Unele culturi de toamnă,
numite şi de protecţie, pot fi încorporate primăvara în sol
printr-o lucrare superficială sau uneori tratate chimic înainte de
semănatul culturii de primăvară. Acest sistem este benefic în
special pentru solurile nisipoase irigate sau pentru acele soluri cu
textură prăfoasă, sărace şi în materie organică
şi care au un grad ridicat de vulnerabilitate faţă de procesele
de destructurare, adică de reducere şi/pierdere a stabilităţii
agregatelor structurale la acţiunea agresivă a apei, mai ales când
sunt intens lucrate pentru pregătirea patului germinativ.
340. Procesele erozionale eoliene, acele “furtuni de praf” au
consecinţe negative directe nu numai asupra solului, dar şi altor
componenete ale mediului ambiental, afectând vegetaţia, apele de
suprafaţă prin depunerea particulelor de praf, şi nu în
ultimă instanţă viaţa oamenilor şi altor
vieţuitoare.
341. Pe solurile turboase, şi acestea adesea afectate de eroziunea
eoliană, semănatul mecanizat al păioaselor în benzi poate
constitui o măsură fezabilă de protecţie pentru culturile
leguminoase care sunt semănate primăvara timpuriu.
342. Amendarea cu material argilos ca măsură ameliorativă
pentru creşterea conţinutului de argilă a solurilor turboase,
nisipoase constituie adesea o măsură posibilă şi de
lungă durată pentru protecţia solului împotriva eroziunii
eoliene, deşi este relativ greoaie şi costisitoare. Această tehnică
devine practică şi economică doar dacă materialul necesar
pentru amendare este cât mai aproape de zona solurilor ce urmează a fi
amendate. Sunt necesare de la 300 la 1000 t/ha de material argilos pentru
stabilizarea suprafeţei unor astfel de soluri.
343. Conţinutul de argilă al solurilor nisipoase în stratul
superior trebuie să ajungă la 8–10%pentru a fi eficient. Materialul
argilos se lasă la suprafaţă o perioadă relativ
îndelungată pentru a fi expus acţiunii factorilor şi proceselor
naturale-mai ales acţiunii proceselor naturale de
îngheţ-dezgheţ, umezire-uscăre, înainte de a fi pregătit
pentru semănăt. Dacă după aplicarea materialului argilos
solul este imediat prelucrat efectele benefice sunt foarte reduse, practic sunt
pierdute, în special dacă este arat adânc.
344. O măsură destul de eficientă pentru controlul eroziunii
eoliene o constituie aplicarea mulciului vegetal, la suprafaţa patului
germinativ imediat după semănat, în cantitate de 5–15t/ha. Gunoiul de
grajd, resturile vegetale de la fabricile de zahăr, nămolurile de canalizare
compostate sau parţial compostate sunt materiale corespunzătoare,
care pot fi utilizate ca mulci. De asemenea, produsele reziduale compostate
care provin de la fabricile de celuloză şi hârtie pot fi utilizate ca
mulci.
345. Atunci când se foloseşte
nămolul de canalizare, dar şi alte reziduuri, este absolut necesar
să fie respectate prevederile legislaţiei naţionale şi
internaţionale în vigoare şi restricţiile privind protecţia
apelor subterane.
346. Dacă mulciul aplicat la suprafaţă este deranjat prin
aplicarea ulerioară a diferitelor lucrări agricole atunci efectul
benefic este redus foarte mult sau chiar pierdut.
347. Stabilizatorii sintetici, cum sunt emulsiile comerciale VAMA, PAM,
etc., pulverizaţi pe suprafaţa solurilor nisipoase după
semănat, determină un efect pozitiv temporar de protecţie pentru
culturile valoroase. În folosirea acestor condiţionatori este
necesară asistenţă tehnică din partea specialiştilor
în domeniu.
348. Alegerea cât mai atentă a practicilor agricole constituie o
metodă eficientă pentru controlul eroziunii pe solurile nisipoase.
Prin utilizarea sistemelor de lucrare convenţională, adică de
afânare a solului prin arătură cu întoarcerea brazdei, un control
eficient asupra eroziunii de suprafaţă se poate obţine numai
dacă în stratul superficial este suficient de multă argilă
şi praf.
349. Odată cu semănatul
este recomandată şi tăvălugirea, într-o singură
trecere, pe direcţie curbelor de nivel şi până la
răsărire să nu se mai aplice nici o altă lucrare. Pentru a avea o suprafaţă suficient de stabilă la
tăvălugire este necesar ca solul să corespundă din punct de
vedere a stării de umiditate.
350. Păstrarea miriştii până la semănatul culturii
următoare, ca şi practicarea sistemului –fără lucrare sau
semănat direct- mai ales în cazul culturilor de primăvară,
contribuie la protecţia solului împotriva eroziunii eoliene. Această
tehnică a fost elaborată în SUA încă din anii ’60, în special
pentru conservarea apei din solurile situate în pantă, apoi a fost extinsă
şi la îmbunătăţirea şi conservarea stării de
calitate a solului. Rezultatele obţinute şi în ţara noastră
au confirmat efectele benefice ale unei astfel de tehnologii, care se poate
aplica în condiţii specifice.
351. Este absolut necesar să se urmărească cu atenţie,
mai ales pe terenurile în pantă, dacă solul devine prea compact la
suprafaţă, conducând la creşterea scurgerilor şi
intensificarea eroziunii hidrice.
352. Pentru asigurararea creşterii normale a covorului vegetal, acolo
unde este cazul, compactarea de suprafaţă va fi ameliorată prin
efectuarea lucrărilor de afânare.
16.2. Tasare
Redarea insusirilor normale ale solului tasat presupune dislocarea
structurilor compactate si crearea de spatii grosiere intre agregatele de sol,
care sa permita circulatia apei, schimbul de gaze si dezvoltarea sistemului
radicular al plantelor. Totodata este reconstituita porozitatea solului. In
general aceasta regenerare se obtine prin afanare, utilajele si metodele
folosite fiind diferite, in functie de gradul de tasare, adancime, tipul de
sol.
353. Atunci când se stabileşte structura de culturi, trebuie
luată în considerare abilitatea sau pretabilitatea terenului la cultivare
şi de a aplica toate operaţiile de câmp necesare în funcţie de
specificul local fără a determina, provoca stări inacceptabile de
compactare. Până recent, dar încă şi acum se mai consideră
că din punct de fizic cel mai grav proces de degradare al solului este
eroziunea. Azi se recunoaşte, practic, nu numai de catre comunitatea
ştiinţifică, dar şi de către practicieni, că
aceasta s-a datorat faptului că eroziunea este un proces vizibil,
petrecându-se imediat sub ochii noştri în timp ce compactarea nu este un
proces vizibil, având loc undeva în adâncimea profilului de sol, şi de
aceea, în timp poate deveni mult mai grav.
354. Întotdeauna sistemele tehnologice agricole trebuie să acorde
atenţie sporită solurilor argiloase şi prăfoase.
Lucrările realizate în câmp pentru culturile de toamnă în
comparaţie cu cele din primăvară au întotdeauna consecinţe
mai reduse asupra proceselor de compactare.
355. Trebuie acordată atenţie operaţiilor din perioada de
recoltare, care pot provoca degradarea solului, în special pentru
rădăcinoase şi legume. De regulă, se
recomandă să se ceară consultanţă de la
instituţiile abilitate pentru a cunoaşte perioadele optime de
lucrabilitate şi traficabilitate.
356. Compactarea solului în stratul superior, dar mai ales în straturile
adânci, poate afecta sever solurile şi poate fi doar parţial
înlăturată, iar costurile sunt semnificative. Compactarea este un factor
restrictiv deosebit de important al creşterii sistemului radicular,
reducând infiltraţia apei în sol şi crescând riscul excesului de
umiditate la suprafaţă , dar şi pe profilul de sol. Pot
creşte procesele de scurgere, care măresc riscul inundaţiilor, cresc
astfel şi procesele erozionale şi transferul potenţialilor
poluanţi (inclusiv nutrienţi şi pesticide) la suprafaţa
apelor potabile.
357. Pătrunderea aerului în sol este restricţionată, astfel
că activitatea biologică şi creşterea rădăcinilor
sunt direct şi indirect afectate. Aceasta reduce fertilitatea solului, dar
în special accesibilitatea nutrienţilor către plante. De aceea, este
extrem de important de a reduce orice forme ale compactării solului, mai
ales acolo unde procesele naturale de refacere nu au intensitate ridicată,
sau solurile respective au o capacitate de resilienţă redusă.
358. Solurile care au condiţii bune de drenaj şi care nu sunt
permanent cultivate au stare structurală favorabilă care permite
dezvoltarea normală a sistemului radicular, ca şi infiltraţia
şi drenajul apei.
359. Folosirea maşinilor
agricole sau a oricăror maşini pe terenuri prea umede conduce la
compactarea severă a solului şi la reducerea semnificativă a
sistemului radicular. De asemenea, păşunatul, mai ales pe terenurile
umede, poate conduce la degradarea structurii solului determinând probleme
similare.
360. Întotdeauna când se apelează la utilizarea maşinilor
agricole, pentru orice fel de lucrare, este absolut necesar să se
cunoască starea de umiditate. Mai mult decât atât, sistema de maşini
agricole, ca şi momentul de “intrare” în teren trebuie să fie în
acord cu specificul solului. Echipamentele de mare putere ca şi
lucrările numeroase efectuate la suprafaţă pentru pregătirea
patului germinativ “fin” provoacă formarea unui strat fin dur -compact
(crustă) mai ales pe solurile prăfoase, pe cele degradate la
suprafăţă, pe cele cu un conţinut redus de materie
organică, în special după ploi intense ce au loc imediatdupă
lucrrile mecanice. Acesta reduce, chiar stopează germinaţia
seminţelor şi răsărirea plantelor şi stimulează
procesele de scurgere şi eroziune.
361. Maşinile agricole de mare capacitate nu constituie neapărat
un risc mai ridicat pentru solurile “nelucrate”. Aceasta pentru că au
capacitate de lucru mai mare şi dacă acţionează în
condiţii optime de umiditate. De asemenea, presiunea redusă din
pneuri, roţile duble, ori vehiculele tractate pot fi extrem de utile în
prevenirea proceselor de degradare a solului.
362. Un alt factor deosebit de important este sarcina pe osie, şi de
aceea este nevoie de consultanţă de specialitate pentru a fi în acord
cu specificul solului, în mod deosebit pentru solurile lutoase, prăfoase
şi argiloase. Totuşi, atunci când condiţiile sunt improprii,
maşinile agricole de mare putere pot provoca compactare de adâncime, (sub
25-30 cm chiar până la 40-60 cm) fiind foarte dificil de ameliorat şi
de asemenea, foarte costisitor.